1 (61 of 320)Am dat startul înscrierilor pentru edițiile Smart Cities. Smart Communities din Constanța și Timișoara

Programul ”Smart Cities. Smart Communities” 2016 a continuat la Iași, cu cea de-a doua întâlnire din program, organizată vineri 18 martie 2016. Peste 100 de reprezentanți din mediul universitar, sănătate, utilități și servicii publice, alături de reprezentanți ai administrației locale s-au întâlnit pentru a identifica soluțiile prin care pot lucra împreună pentru a transforma orașul Iași într-un ”Smart City” și cum pot modela comunitatea locală pentru a deveni cu adevărat ”Smart”.

Întâlnirea ”Smart Cities. Smart Communities” din Iași a avut loc la Hotel Ramada, vineri 18 martie 2016. A fost un eveniment dezbatere, unde cei implicați au putut să își spună cuvântul, indiferent de zona din   care proveneau. După o deschidere oficială, condusă de Președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași, Paul Butnariu, acesta ne-a prezentat progresele înregistrate în dezvoltarea județului Iași, care a reușit să urce pe locul șapte la nivel național în ceea ce privește produsul intern brut. Au urmat intervenții din partea liderilor locali pe toate palierele conceptului ”Smart Cities. Smart Communities” și au vorbit reprezentanți ai administrației publice locale – Mihai Chirica – Primăria Mun. Iași, mediului universitar – Rector Dan Cașcaval, Universitatea Tehnică Gh. Asachi sau mediului preuniversitar – Camelia Gavrilă – ISJ Iași.

Am trecut apoi la explicații concrete ale noțiunii de ”Smart Cities” și am aflat istoria conceptului dar și cum putem trăi într-o lume condusă de tehnologie, de la Paul Stanciu – Microsoft.

Întâlnirea a continuat cu sesiuni specializate, organizate sub forma unor dezbateri aplicate  structurate pe paliere, respectiv: administrație și utilități, sănătate și educație. Concluzia participanților la eveniment a fost una scurtă: această primă ediție trebuie să fie doar începutul unei dezbateri continue și unui efort prelungit de a schimba comunitatea, iar întâlnirile de acest tip trebuie neapărat să continue.

Programul Smart Cities.Smart Communities continuă cu două noi întâlniri la Constanța – 8 aprilie și Timișoara – 15 aprilie, unde ii așteptăm pe toți cei implicați în schimbarea și transformarea orașului, dar și pe cei care conduc instituții și companii puternice, capabile să exercite o influență grea asupra comunității. Programul ”Smart Cities. Smart Communities” este susținut de partenerii: Microsoft – Partener Principal, Flash Lighting Services, Philips România, HP România, Epson, Vodafone și Rud Florian.

Demarăm înscrierile la următoaerele două ediții Smart Cities. Smart Communities.

Aici vă puteți înscrie la ”Smart Cities. Smart Communities” CONSTANȚA

Aici demarăm înscrierile pentru ” Smart Cities. Smart Communities” TIMIȘOARA.

Participarea este gratuită, pe baza formularului completat și transmis organizatorilor pe e-mail sau fax, la 0232/ 240628 sau mari.semcu@oamenisicompanii.ro.