posta-romana-oficiu-postalPatria Bank a primit avizul BNR pentru vânzarea de produse şi servicii financiare prin oficiile Poştei Române, încheind astfel una dintre etapele acordului de intermediere de produse financiar-bancare şi de prestare de servicii bancare externalizate.

„Momentul este unul extrem de important pentru Patria Bank şi pentru partenerul nostru strategic Poşta Română, dar în special pentru societate şi populaţia din mediul urban şi rural din zonele mai puţin sau deloc deservite de bănci, care va avea, astfel, acces la produse şi servicii bancare în măsură să le asigure nevoile de finanţare, economisire şi tranzacţionare. Proiectul a fost gândit să asigure clienţilor o asimilare naturală şi simplă a produselor bancare, folosind tehnologia pentru facilitarea procesului de înrolare, pe de o parte, şi transparenţa şi asistenţa multichannel pe de altă parte”, a declarat Horia Manda, preşedintele Consiliului de Administraţie al Patria Bank.

În perioada următoare Patria Bank şi Poşta Română vor iniţia primele etape ale proiectului care vizează implementarea treptată, în următorii trei ani, a serviciilor de intermediere financiară în cea mai mare parte a reţelei de retail a operatorului naţional de servicii poştale.

Produsele financiare oferite într-o primă fază clienţilor Poşta Română vor fi credite, depozite, carduri şi instrumente de tranzacţionare (cont curent, digital banking).