Parcul fotovoltaic de la Sfântu Gheorghe va economisi jumătate de milion de euro anual la bugetul local

parc-fotovoltaicParcul fotovoltaic pe care autorităţile locale din Sfântu Gheorghe îl vor construi anul acesta din fonduri europene va genera o economie de jumătate de milion de euro anual la bugetul local municipal, a declarat primarul Antal Arpad.

Edilul a anunţat că Primăria a predat amplasamentul, prin urmare constructorul poate demara lucrările, care, potrivit proiectului, vor trebui finalizate până la sfârşitul acestui an. Antal Arpad a menţionat că parcul fotovoltaic, ce va fi construit pe un teren de 6,2 hectare aparţinând Primăriei aflat la graniţa dintre municipiul Sfântu Gheorghe şi localitatea Vâlcele, va asigura aproape 85% din energia necesară pentru iluminatul public şi alimentarea cu energie electrică a instituţiilor publice aflate în subordinea Consiliului local. Procedurile pentru realizarea acestui proiect au durat mai mult de cinci ani.

“Să fiu sincer, la un moment dat am simţit că nu se va mai finaliza acest proiect care a fost întocmit în 2010 (…) Finanţarea a fost semnată în 2013 şi abia acum s-a reuşit finalizarea licitaţiilor şi predarea amplasamentului (…) Acest proiect este foarte important pentru că va însemna o economie la bugetul municipiului Sfântu Gheorghe de aproape o jumătate de milion de euro în fiecare an şi îmi pare rău că abia după cinci ani îl putem porni. Dacă se realiza până acum, am fi economisit aproape două milioane de euro la bugetul municipiului Sfântu Gheorghe. Practic, cantitatea de energie electrică verde care se va crea prin acest proiect reprezintă aproape 85% din consumul de energie electrică al municipiului Sfântu Gheorghe, mă refer la iluminatul public şi consumul de energie al instituţiilor din subordinea Consiliului local (…) Deci, în bugetul anului viitor deja putem calcula o reducere la costurile cu energia electrică din oraş”, a declarat Antal Arpad.

Potrivit acestuia, licitaţia pentru efectuarea lucrărilor a fost câştigată de o firmă din judeţul Prahova. Investiţia se va cifra la 15 milioane de lei, iar contribuţia municipiului Sfântu Gheorghe este de 580.000 de lei. AGERPRES