Ovidiu Nicolescu (CNIPMMR): Avem nevoie de un task-force la nivel naţional pentru accesarea celor peste 70 de miliarde de euro de la UE

România ar putea eşua în a atrage cele peste 70 de miliarde de euro de la UE pe care le are la dispoziţie dacă nu va înfiinţa un task-force la nivel naţional în acest sens, care să fie format din cei mai buni specialişti din ţară, a declarat Ovidiu Nicolescu, preşedinte de onoare al Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), cu ocazia lansării Cartei Albe a IMM-urilor.
“România se află în faţa unei şanse istorice, pentru că niciodată nu a avut la dispoziţie, nu a avut posibilitatea să acceseze peste 70 de miliarde de euro din afara ţării. Aş dori să punctez că aceşti bani sunt doar o posibilitate. Este necesar ca România să elaboreze programe şi proiecte, pentru că aceşti bani se dau doar pe programe şi proiecte. Pentru aceasta noi propunem înfiinţarea unui task-force la nivel naţional, care să se ocupe de acest lucru”, a arătat el.
Potrivit acestuia, entitatea responsabilă cu atragerea banilor europeni ar trebui să includă cei mai importanţi specialişti din ţară.
“Dacă nu facem acest task-force naţional, care să fie compus din cei mai buni specialişti care să aibă experienţă în programe şi proiecte, din universităţi, din centre şi institute de cercetări şi proiectări şi firme de consultanţă, n-o să reuşim să accesăm aceşti bani, care vor trece pe lângă noi”, a continuat Nicolescu.
El a subliniat că alocările sunt de principiu şi depinde de fiecare ţară gradul de absorbţie, iar banii care nu sunt cheltuiţi se redistribuie altor ţări.
“Deci rugămintea noastră la actualul şi viitorul Guvern, la ministrul Boloş (Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene – n.r.), care este un specialist în acest domeniu, la domnul ministru al Economiei, Virgil Popescu, este să-şi dea mâna şi să facă un asemenea task-force. Dacă nu se face aşa ceva, n-o să reuşim să absorbim banii”, a subliniat reprezentantul IMM-urilor. AGERPRES