Oradea, Brașov și Pitești se află pe primele trei poziții în topul orașelor cu cele mai bune facilități educaționale, potrivit unei analize realizate de platforma de imobiliare Storia.ro în colaborare cu agenția de cercetare D&D Research. Studiul analizează percepţia cetăţenilor asupra accesului la facilităţile educaţionale în regiunile, oraşele şi cartierele în care aceştia locuiesc.

Pe următoarele poziţii din clasament se află Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Slobozia, Miercurea Ciuc, Sibiu, Timişoara şi Râmnicu Vâlcea, în timp ce la polul opus se situează Giurgiu, Alexandria şi Focşani, acestea din urmă fiind desemnate cele mai dezavantajoase oraşe din punct de vedere al facilităţilor educaţionale.

Topul regiunilor cu cele mai bune facilităţi educaţionale este condus de Transilvania, urmată de Crişana, Banat, Bucureşti şi Ilfov. Capitala ocupă a 14-a poziţie în clasamentul celor mai avantajoase oraşe din punct de vedere al facilităţilor educaţionale, potrivit respondenţilor care au evaluat Bucureştiul şi cartierele în care locuiesc.

În Bucureşti, cartierele aflate în fruntea clasamentului sunt Tineretului, Nicolae Grigorescu şi Titan, în timp ce la polul opus se află Gorjului, 16 Februarie şi Gara de Nord.

La nivel naţional, pe primele locuri se situează Copou din Iaşi, Tineretului din Bucureşti şi Gheorgheni din Cluj-Napoca, urmate de Grigorescu din Cluj-Napoca şi Nicolae Grigorescu din Bucureşti. Cele mai dezavantajoase cartiere sunt Oncea din Oradea, Calea Timişoarei din Reşita, Miceşti din Alba Iulia, Griviţei din Baia Mare şi Bere din Piteşti.

În Braşov, cartierele desemnate ca fiind cele mai avantajoase din punct de vedere al facilităţilor educaţionale sunt Centrul Istoric, Răcădău, Centrul Civic, Schei şi Braşovul Vechi, iar în Cluj-Napoca, topul este condus de Gheorgheni, Centru, Grigorescu, Zorilor şi Între Lacuri.

Orădenii au votat Iosia-Nord, Centru Civic, Rogerius, Nufărul, Decebal ca fiind cartierele cu cele mai bune facilităţi educaţionale, în timp ce în Sibiu clasamentul este format din cartierele Central, Ștrand, Cedonia, Calea Dumbrăvii, Mihai Viteazul.

În Iaşi, pe primele cinci poziţii se află Copou, Centru Civic, Tudor Vladimirescu, Podu Roş şi Tomeşti.

Cele mai avantajoase cartiere timişorene din punct de vedere al facilităţilor educaţionale sunt Complex Studenţesc, Soarelui, Dacia, Circumvalaţiunii şi Bucovina.

Percepţia cetăţenilor asupra oraşelor şi cartierelor cu cele mai bune facilităţi educaţionale este cea de-a opta temă a studiului amplu realizat de Storia.ro şi agenţia de cercetare D&D Research – „Oraşe şi cartiere din România”, ce se va desfăşura până la finalul anului 2017. Până în prezent, 244.496 de români au răspuns chestionarului propus de Storia.ro.