DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank la Combinatul Fondului Plastic între 7 și 15 octombrie, reunește anul acesta 130 de lucrări din 16 domenii creative, alese dintr-un număr record de înscrieri. DIPLOMA Show marchează a X-a ediție a festivalului cu o serie de noutăți și evenimente, printre care și o campanie aniversară ce aduce în fața publicului larg 10 alumni DIPLOMA Show în 10 locuri din Capitală, într-o expunere inedită.
Un board creativ format din peste 70 de experți – atât specialiști seniori consacrați din industriile creative, cât și reprezentanți ai universităților cu profil vocațional-creativ din țară – au selectat anul acesta cele mai bune lucrări de diplomă ale absolvenților facultăților de profil. Astfel, 131 de artiști din noua generație vor putea fi admirați de publicul larg în toate cele 10 spații expoziționale din cadrul Combinatului Fondului Plastic (Băiculești, 29) din București, între 7 și 15 octombrie, într-o ediție aniversară specială a festivalului.
Am stat de vorbă cu Omid Ghannadi, arhitect de interior și persoană publică, unul dintre membrii Boardului creativ care a făcut selecția lucrărilor de Arhitectură de Interior, care ne-a spus că selecția proiectelor din acest an a urmat tiparul anilor precedenți și a fost dificilă.
“Spun cu mare bucurie acest lucru, de la an la an proiectele sunt mai interesante, tinerii artiști au multe de spus, prezentările sunt reușite, grafica de asemenea, ideile centrale, este un fel de profunzime care evoluează de la an la an. Îmi place să caut acele proiecte care au ceva de spus despre lumea de mâine, fie că vorbim despre ecologie, sănătate, integrare, educație, cultură, să vorbească despre un gând care, odată materializat, ar face viața pe pământ, chiar și un pic, un pic mai bună. Sunt proiecte pe care le vezi și poți simți implicarea personală pe care a avut-o viitorul arhitect sau designer atunci când a imaginat lucrarea respectivă și felul în care a vrut să își exprime ideea fundamentală”.
L-am întrebat pe Omid Ghannadi ce tendințe observă la noua generație de arhitecți și designeri de interior și dacă există teme sau preocupări comune.
“Am observat o aplecare către teme sensibile, proiecte care atrag atenția asupra unor probleme sociale și caută soluții în arhitectură. Anul acesta am văzut proiecte care vor să aducă alinare provocărilor psihologice din societate, fie că vorbim despre efectele pandemiei sau diverse centre de terapie, consiliere, integrare și așa mai departe. În fiecare an există foarte multe proiecte care încearcă soluții sustenabile, este o practică aproape generalizată indiferent de programul ales pentru realizarea Diplomei, să se acorde atenție sustenabilității, ceea ce este minunat”, a explicat interlocutorul nostru.
Acesta consideră că designerii români sunt foarte talentați și creativi și nu se referă doar la designul interior. “Vorbind strict de design interior, cred că este vizibil cât de mult a evoluat această piață de servicii în ultimii 10-15 ani. Cam orice spațiu public care se deschide astăzi într-un oraș sau zonă mai dezvoltată este semnat de un designer, altfel nu mai poți fi competitiv printre sumedenia de localuri care oferă beneficiarilor și experiența unui design frumos. Cred că mai este loc pentru competitivitate, desigur, există mulți profesioniști desăvârșiți, dar ce ne interesează, ca societate vorbesc, este ca marea majoritate a designerilor să fie buni, nu doar vârfurile”.
Omid Ghannadi spune că l-a ajutat mult să vadă, la început de drum, profesioniști cu proiecte foarte bune, realizate în România. “Este ceva liniștitor în a vedea că visul tău este realizabil. În rest, cred că am muncit, am avut noroc și mi-am dorit, încă îmi doresc, să fac o treabă bună și să aduc bucurie prin proiectele născute din biroul nostru”.
În finalul interviului, am vrut să aflăm dacă tendințele și preocupările pe care le vede la DIPLOMA Show 2023 se reflectă și în felul în care arată în general piața de design din România.
“Nu neapărat, dar asta nu este un lucru greșit. Proiectul de Diplomă este un moment în care cunoștințele acumulate se îmbină cu o viziune proprie, ideală, despre lumea de mâine și despre un bine pe care viitorii profesioniști l-ar aduce societății. Preferințele generale ale beneficiarilor nu pot fi în concordanță cu aceste gânduri pentru că au alte preocupări zilnice, ca să zic așa. Este nedrept să ne așteptăm de la societate să aibă aceleași preferințe și așteptări cu cele ale unor specialiști”, a conchis arhitectul Omid Ghannadi.
Mai multe detalii despre festival și programul acestuia vor fi anunțate pe pagina de Facebook a comunității DIPLOMA, aici. Informații despre festival sunt disponibile, de asemenea, pe pagina de Instagram și website.