Allegro Online Services Romania, care deține olx.ro, cea mai mare platformă de anunțuri de pe piața locală, a lansat un site dedicat exclusiv sectorului imobiliar, storia.ro, în completarea categoriei OLX Imobiliare și a soluției CRM AtlaStock, care facilitează accesul pe ambele platforme. Anunțurile din noul site conțin informații suplimentare față de cele prezentate pe OLX, astfel încât procesul de căutare să fie cât mai relevant.
Fiecare proprietate este însoțită de harta completă a zonei, ce conține și punctele de interes din imediata apropiere precum spitale, farmacii, magazine, școli și locuri de joacă. Platforma storia.ro permite utilizatorilor să adauge un număr mai mare de fotografii, video-uri de prezentare și tururi virtuale ale proprietăților listate.
Cu opt categorii principale, pe Storia se găsesc anunțuri privind vânzarea și închirierea de apartamente, case, terenuri, spații comerciale și de birouri, depozite și hale. În plus, site-ul include și o secțiune dedicată ansamblurilor rezidențiale.
„Din dialogul continuu pe care l-am avut în ultimul an, atât cu agențiile imobiliare, cât și cu utilizatorii OLX aflați în căutarea unei locuințe, am înteles că existau nevoi pe care nu le acopeream complet, precum calitatea cât mai bună a anunțurilor sau posibilitatea unor căutări avansate în cadrul site-ului. Decizia de a lansa Storia și de a oferi o soluție completă pentru profesioniștii din piața imobiliară vine așadar firesc“, a declarat directorul general al Allegro Online Services Romania, Cristina Gheorghițoiu.
Secțiunea OLX Imobiliare rămîne accesibilă pentru vânzătorii privați, aceștia beneficiind de trei anunțuri gratuite la fiecare 30 zile. Pentru profesioniștii din domeniu există mai multe opțiuni. Astfel, aceștia își pot adăuga anunțurile doar pe OLX.ro la prețuri începând de la 0,95 euro/anunț prin alegerea unui pachet comercial dintre cele prezentate. Agențiile imobiliare pot alege și publicarea ofertelor lor exclusiv pe Storia, unde vor plăti 3,99 euro pentru fiecare anunț în parte.
Varianta integrată, care asigură acces la toate cele trei servicii (publicarea anunțurilor pe OLX și Storia, respectiv gestionarea unitară a acestora din AtlaStock), are un preț de pornire de 0,30 euro/anunț.
“În acest moment, pachetul comercial ce integrează toate cele trei servicii (OLX, platforma AtlaStock și Storia) este soluția premium pe care o oferim sectorului imobiliar. Mai mult, aceasta este recomandarea noastră către toți profesioniștii ce își doresc expunere dublă pentru anunțurile lor la un preț cât mai accesibil“, a afirmat șeful Head of Real-Estate al Allegro Online Services Romania, Sorin Bălan.