Crama La Salina, producător de vin din Turda, cu o podgorie care se întinde pe 42 de hectare aflate pe Dealurile Durgău, a listat prima sa emisiune de obligaţiuni, în valoare de două milioane de euro, pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al Bursei de Valori Bucureşti.
„Bursa de Valori Bucureşti oferă soluţii de finanţare pentru toate companiile româneşti aflate în diferite etape de dezvoltare, iar listarea primei emisiuni de obligaţiuni a Cramei La Salina dovedeşte, încă o dată, acest lucru. Crama La Salina este al treilea producător de vin care debutează la bursă şi al doilea de pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare. Ne bucurăm de fiecare dată când un antreprenor român este încrezător în mecanismele pieţei de capital şi accesează instrumentele financiare pe care le are la dispoziţie”, a declarat Radu Hanga, preşedinte al Consiliului de Administraţie al BVB.
Ioan Ovidiu Maxim , administrator Crama La Salina, a subliniat că, odată cu listarea obligaţiunilor la bursă, compania face un pas înainte în direcţia dezvoltării.
„Este o zi importantă pentru echipa Crama La Salina, asta deoarece odată cu listarea obligaţiunilor noastre la bursă facem un pas înainte în direcţia dezvoltării companiei noastre. Mulţumim investitorilor care au decis să investească în obligaţiunile ISSA26E şi îi asigurăm că noi credem în capacitatea noastră de a oferi vinuri de calitate într-o piaţă în continuă dezvoltare”, a spus Ioan Ovidiu Maxim.
Crama La Salina a derulat în perioada 10 -17 decembrie 2021 un plasament privat de vânzare de obligaţiuni, în cadrul căruia au participat 41 de investitori, dintre care 40 de persoane fizice şi o persoană juridică. Compania a vândut 20.000 de obligaţiuni garantate, neconvertibile, dematerializate, cu o valoare nominală a unei obligaţiuni de 100 euro. Obligaţiunile ISSA26E au o maturitate de 5 ani, cu scadenţa la 10 decembrie 2026 şi o rată a cuponului de 8% pe an, cu plata trimestrială.
Plasamentul privat şi listarea obligaţiunilor s-au realizat cu sprijinul BRK Financial Group.
„Am finalizat proiectul listării obligaţiunilor emise de Crama La Salina, o companie cu o dezvoltare susţinută încă de la înfiinţare, şi care a devenit un jucător cu o bună notorietate pe piaţa locală a vinului. Caracteristicile instrumentelor financiare emise (denominate în euro cu o rată a cuponului de 8%, plătibilă trimestrial) au atras interesul investitorilor în cadrul plasamentului privat, acestea fiind suprasubscrise. Felicităm Crama La Salina pentru că a ales piaţa de capital ca modalitate de finanţare, iar în acest fel contribuie la creşterea numărului emitenţilor din acest sector”, a afirmat Răzvan Rat, director general adjunct BRK Financial Group.
Fondurile atrase prin emisiunea de obligaţiuni, în valoare de 2 milioane de euro, vor fi utilizate pentru producţia de vinuri şi organizarea de evenimente de promovare şi vânzare în proximitatea culturii de vie, precum şi pentru extinderea cramei, realizarea de noi dotări, echiparea cu un laborator de analize şi achiziţii de materiale.
Povestea Cramei La Salina a luat naştere în zona Transilvaniei, în anul 2005, iar în prezent, principala activitate este producţia şi vânzarea de struguri, precum şi a produselor derivate din struguri. AGERPRES