Obligaţiunile companiei poloneze Aforti Holding, în valoare de 2 milioane de lei, au intrat pe 12 octombrie la tranzacţionare pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT), sub simbolul bursier AFH25, informează Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Aforti Holding, companie înregistrată în Polonia, oferă consultanţă în domeniile financiar, tehnologic, administrativ şi investiţional entităţilor componente ale Grupului financiar Aforti, fiecare dintre acestea fiind specializată în diverse tipuri de servicii şi consultanţă financiară adresate microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii. Aforti Holding este o companie listată pe piaţa New Connect a Bursei de Valori din Varşovia, sub simbolul bursier AFH.
Compania a vândut în cadrul unui plasament privat derulat în septembrie 2020 un număr de 20.000 de obligaţiuni corporative negarantate, nesubordonate, cu o valoare nominală de 100 de lei.
Aforti Holding a atras de la 44 de investitori suma totală de 2.000.000 de lei, destinată finanţării activităţii Aforti în România. Obligaţiunile au scadenţa la 4 septembrie 2025 şi o rată anuală a dobânzii de 10%, cu plată semestrială. Plasamentul privat de obligaţiuni şi listarea au fost realizate cu sprijinul Goldring.
La 31 decembrie 2019, veniturile emitentului, în valoare de peste 9,6 milioane de euro, erau de trei ori mai mari faţă de nivelul anului 2017, iar profitul, de 2,55 milioane de euro, era cu 240% mai mare decât la 31 decembrie 2017. În aceeaşi perioadă, la nivel consolidat, veniturile au crescut cu 430%, de la 45,8 milioane de euro la 243,7 milioane de euro, în timp ce profitul net a scăzut de la 276.700 euro, la 55.000 de euro. Anul 2020 a fost afectat puternic afectat de pandemia COVID19, dar conducerea companiei consideră că strategia de dezvoltare, în care extinderea şi îmbunătăţirea digitalizării serviciilor reprezintă un pion central, se va reflecta începând cu anul 2022 şi la nivelul indicatorilor financiari.
În prezent, Aforti are 143 de experţi în cele şapte sucursale ale sale din Polonia şi şi-a extins activitatea în Bulgaria şi România. Grupul îşi propune ca în următorii trei ani să se extindă treptat în cel puţin şapte noi ţări din Europa Centrală şi de Est, devenind astfel cea mai mare instituţie financiară non-bancară din această regiune. Însuşi motivul prezentei emisiuni de obligaţiuni îl reprezintă dobândirea de capital extern în vederea dezvoltării activităţii Aforti pe piaţa românească. AGERPRES