O clădire de 155 metri se construieşte la Timişoara, în complexul multifuncţional Openville

OpenVille-timisoaraPiatra de temelie a clădirii de 155 de metri şi 27 de etaje, care, odată finalizată, ar urma să fie cea mai înaltă din România, a fost pusă marţi, la Timişoara, alături de o clepsidră uriaşă, care va măsura timpul până la finalizarea proiectului.

“Toată lumea şi-a dorit un simbol arhitectural şi împreună cu echipa de arhitecţi am ajuns la concluzia că este bine să avem o clădire diferită faţă de altele din Timişoara şi atunci am decis ca cea mai înaltă clădire din România să fie în Timişoara”, a declarat Iulian Dascălu, proprietarul Iulius Grup, cel care va implementa proiectul multifuncţional Openville.

Creat după conceptul “lifestyle center”, Openville va reuni funcţiuni de office, retail, parc şi entertainment, suma care va fi investită în ansamblul urbanistic fiind de peste 220 de milioane de euro. “Timişoara este cel mai dezvoltat oraş, nu numai din vestul României, îl considerăm ca având un foarte mare potenţial de creştere, centru universitar şi, spunem noi, este unul dintre cele mai bune oraşe pentru astfel de investiţii, după Bucureşti. Noi nu facem un proiect doar pentru oraş, ci unul regional, ne întindem puţin peste graniţe, noi avem deja foarte mulţi clienţi din Serbia şi din Ungaria care vin aici la cumpărături. Practic, vorbim despre o regiune cu circa două milioane de locuitori”, a detaliat Iulian Dascălu.

Prima fază de dezvoltare a ansamblului Openville se va finaliza în ultimul trimestru din anul 2017 şi va cuprinde 80.000 mp de birouri clasa A, zona de retail şi parcul. A doua etapă va presupune dezvoltarea de spaţii office până la suprafaţa de 131.000 mp, în funcţie de cerinţele pieţei.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, s-a declarat convins, la rândul său, că această investiţie va aduce un plus de valoare Timişoarei, făcând oraşul mult mai atractiv decât este în prezent, iar prin cele 16.000 de locuri de muncă ce ar urma să se creeze prin acest proiect, se va asigura inclusiv o creştere a populaţiei, întrucât şomajul urban este de sub 1%, iar necesarul de forţă de muncă va putea fi acoperit cu personal din afara municipiului. “Prin dezvoltările industriale care au loc în municipiul Timişoara permanent, aşa cum le încurajăm noi, prin strategia pe care o avem, în domenii nepoluante, cu valoare adăugată ridicată, precum tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, automotiv, lucrări mecanice de înaltă tehnicitate, se va asigura oraşului şi stabilitate economică, indiferent de cum vor fi vremurile. Sunt convins că foarte mulţi turişti vor veni în Timişoara şi pentru valoarea sa de cel mai puternic pol comercial din această parte a Europei”, a declarat primarul Nicolae Robu, prezent la deschiderea şantierului. AGERPRES