NUMERE RELEVANTE. Ce despăgubiri a plătit TAROM în ultimii doi ani pentru întârzierea curselor și cu cât scade numărul angajaților din sistemul bancar

Un milion de dolari. Compania TAROM a înregistrat, în ultimii doi ani, mai multe deficiențe tehnice și administrative, care au determinat un număr foarte mare de curse anulate sau întârziate, cu consecințe negative asupra bugetului companiei, constând inclusiv în plata unor despăgubiri în valoare de aproximativ un milion de dolari, potrivit raportului Corpului de Control al ministrului Transporturilor.

15,8%. Cu o marjă operaţională de 15,8% în 2015, Porsche continuă să fie cel mai profitabil producător de automobile din lume, cu toate că, de la lansarea modelului Macan, nivelul rentabilităţii a scăzut. Producţia Porsche a înregistrat în ultimii ani o creştere impresionantă, datorita noului Macan. Doar anul trecut, acest model s-a vândut în 80.216 exemplare, ceea ce reprezintă 36% din volumul total. Creşterea din ultimii doi ani a fost de 39%, de la 161.982 la 225.121 de unităţi, cu +19% în 2015.

-1.804. Cifra reprezintă scăderea numărului de angajați în sistemul bancar românesc în 2015 față de 2014, până la 55.928 (în 2008, băncile din România aveau peste 71.000 de salariați). În 2015 au fost închise 357 de agenții bancare.

-20%. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a înregistrat anul trecut un total de 15.890 de petiții privind activitatea societăților de asigurare, în scădere cu aproape 20% față de nivelul din 2014, iar peste jumătate dintre petițiile unice primite au vizat trei societăți de asigurare: City Insurance, Euroins și Astra.

7.200 de miliarde de dolari. Consiliul Mondial al Turismului și Călătoriilor (WTTC) a estimat că anul trecut sectorul turismului a creat 7,2 milioane locuri de muncă și a contribuit cu 7.200 de miliarde de dolari la economia mondială.

92 de metri. Dirijabilul Airlander 10, cea mai mare aeronavă din lume, a fost prezentat publicului pentru prima oară, înaintea celui dintâi zbor prevăzut să aibă loc în cursul acestui an. El are lungimea de 92 m, depășind orice avion de linie. Enormul prototip utilizează heliu pentru a se ridica în aer, unde poate rămâne cinci zile cu echipaj sau peste două săptămâni fără nimeni la bord.

76,5 de milioane de pisici. SUA ocupă primul loc în clasamentul ţărilor cu cele mai multe pisici, cu 76,5 de milioane de feline. Potrivit datelor furnizate de World Atlas, China este a doua ţară (cu 53 de milioane de pisici), urmată de Rusia (12,75 milioane) şi de Brazilia (12,5 milioane).

950.000 de locuri de muncă. O eventuală ieşire din Uniunea Europeană ar putea costa Marea Britanie 145 de miliarde de dolari şi peste 950.000 de locuri de muncă până în 2020, a anunţat Confederanţia Industriei Britanice. Conform unui studiu PwC, PIB-ul Regatului Unit ar putea scădea cu până la 5% până în 2020 în cazul unei retrageri din UE. Creşterea economică de asemenea ar putea fi afectată şi ar putea ajunge chiar la 0% în 2017 şi 2018.