In acest an, izbucnirea pandemiei de Covid-19 a afectat enorm forta de munca globala, miliarde de oameni confruntandu-se cu restrictii si companii din intreaga lume fiind fortate sa opereze in moduri noi si provocatoare. Lucrul de acasa este noua normalitate, iar securitatea locului de munca a devenit mai importanta ca niciodata, avand in vedere ca, in continuare, multe organizatii sunt nevoite sa isi reduca personalul. Intre timp, talentele trebuie sa invete sa se perfectioneze rapid, pentru a ramane relevante in noua economie digitala. Acestui puternic proces disruptiv i se adauga recentele miscari de justitie sociala, care au impulsionat eforturile de implementare a unor practici incluzive la locul de munca.

Studiul Randstad Workmonitor Decembrie 2020 a identificat principalele tendinte de pe piata muncii, manifestate in a doua parte a acestui an. Peste jumatate din angajatii din tara noastra (54.38%) simt ca sunt sustinuti de angajatorul lor, mental si emotional, in timpul pandemiei, fata de media globala, de 71%, conform studiului. O diferenta de peste 15% se remarca intre angajatii romani si cei din alte tari din Europa de Est in ce priveste numarul celor care spun ca au echipamentul si tehnologia pentru a face fata digitalizarii la serviciu (54.63% fata de 70% in Europa de Est si 79% media globala). Procentul celor multumiti de locul lor de munca este considerabil mai scazut in Romania (43.50%), comparativ cu alte tari din aceasta parte a Europei (75%).

Indexul de mobilitate (probabilitatea ca o persoana sa se angajeze in alta companie, in urmatoarele sase luni) se mentine relativ constant, in ultimii ani, cu o usoara scadere in 2020. 22.75% dintre romani spun ca au cautat in 2020 noi oportunitati profesionale, fata de media declarata de forta de munca din Europa de Est, de 29%. 20.3% dintre acestia au schimbat efectiv serviciul, comparativ cu 23% din restul tarilor din regiune.

„Dinamica modului in care ne desfasuram activitatea se schimba de la o zi la alta. Cu siguranta 2021 va veni cu noutati in ce priveste felul in care angajatii se raporteaza la locul lor de munca. Studiul Randstad Workmonitor, efectuat la fiecare sase luni, este util in demersul companiilor de a mentine un mediu de lucru sanatos si de a avea angajati implicati. Tinand cont de preferintele declarate ale acestora, ele pot incepe deja sa se pregateasca pentru biroul viitorului si sa isi (re)defineasca propunerea de valoare ca angajatori”

Mihaela Maranca, Country Manager, Randstad Romania

 

Puterea a trecut de la angajati, la angajatori

Pentru aproape 40% dintre angajatii din tara noastra (procent aliniat cu media globala), a fost provocator sa invete noi abilitati pentru a se adapta la lucrul in perioada pandemiei. Nevoia de a adopta rapid noi tehnologii determina ingrijorarea lor cu privire la masura in care sunt pregatiti sa faca fata muncii in noua era digitala, acesta fiind si unul dintre motivele pentru care siguranta locului de munca este o preocupare pentru multi dintre ei.

Intr-un singur an, puterea a trecut de la angajati la angajatori, care se afla acum in situatia de a alege dintr-o oferta mai mare de forta de munca. Cu toate acestea, aproape 50% din angajati considera ca, in perioada post-Covid, companiile vor avea dificultati sa gaseasca talentele potrivite.

Ce urmeaza dupa Covid-19?

Intrebati ce asteapta de la organizatia unde lucreaza, dupa ce se incheie perioada Covid-19, 64% din repondentii din Europa de Est au numit pe primul loc siguranta locului de munca.

Abilitatea si capacitatea de a lucra de acasa s-au dovedit esentiale pentru supravietuirea multor afaceri. Exista numeroase beneficii date de mutarea biroului la domiciliu, precum reducerea impactului asupra mediului, economisirea timpului petrecut in trafic, mai mult timp alaturi de familie s.a. Cu toate acestea, expertii in sanatate mentala atrag atentia asupra faptului ca lipsa interactiunii sociale poate afecta sanatatea psihica si fizica, pe termen lung.

Ce spun angajatii despre posibilitatea de a continua sa lucreze separat de colegii pe care acum cateva luni ii vedeau zilnic? Cercetarea Randstad Workmonitor Decembrie 2020 releva ca acestia isi doresc si timp petrecut la birou, atat pentru interactiunile sociale, cat si pentru avantajul de a avea un spatiu de lucru unde sa nu fie distrasi. Nu in ultimul rand, sunt de luat in considerare beneficiile care ii asteapta acolo, precum masa zilnica gratuita asigurata. Programul de lucru hibrid, constand in impartirea locatiei de lucru intre domiciliu si birou, este preferat de majoritatea repondentilor. In acest sens, 38% din romani spun ca isi doresc sa lucreze si de acasa, dupa criza Covid-19. O alta preferinta care se evidentiaza pentru etapa post-pandemie este programul de munca flexibil.

Responsabilitatea dezvoltarii profesionale

Legat de dezvoltarea abilitatilor necesare pentru a avansa in cariera, cel mai scazut procent este inregistrat de cei care considera ca aceasta este responsabilitatea lor si nu a angajatorului. Cu toate acestea, 84% din angajatii din Europa de Est declara ca au initiativa invatarii de noi competente si sunt increzatori ca au abilitati transferabile, care contribuie la valoarea lor pe piata muncii.