Majoritatea companiilor româneşti (89%) se declară mulţumite de utilitatea soluţiilor software în cloud, în timp ce două din trei organizaţii cu activitate în zona Europei de Sud-Est susţin că intenţionează să investească în viitor în astfel de aplicaţii, relevă un studiu de specialitate.
Cercetarea realizată de SoftOne Group evidenţiază faptul că posibilitatea de a accesa informaţiile de business de la distanţă este principalul beneficiu oferit de soluţiile Cloud pentru nouă din zece companii, iar 77% dintre respondenţi au afirmat că aplicaţia Soft1 Cloud ERP le-a facilitat desfăşurarea fără întrerupere a operaţiunilor în timpul pandemiei.
În România, nivelul de satisfacţie al companiilor care au utilizat soluţiile SoftOne în Cloud a fost de 89%.
Totodată, 70% dintre companiile care au utilizat anterior soluţiile On-Premise (pe servere proprii) sunt complet satisfăcute de decizia lor de a migra către Cloud, iar principalele motive pentru care au ales această soluţie sunt posibilitatea de a accesa informaţiile de business de la distanţă (89%), upgrade-uri automate (88%) şi nivelul ridicat de securitate oferit (82%).
De asemenea, şapte din zece respondenţi au susţinut că au ales soluţiile Cloud pentru a reduce costurile IT.
În ceea ce priveşte planurile de viitor, două din trei companii din Europa de Sud-Est intenţionează să investească în viitor în soluţii Cloud, cu precădere în aplicaţiile de mobilitate şi facturare electronică.
Studiul SoftOne (membru al Grupului de investiţii Olympia) a fost realizat în rândul a 6.000 de companii din România, Grecia, Cipru şi Bulgaria, clienţi Cloud din Europa de Sud-Est.  AGERPRES