“Noi suntem vremea. Salvarea planetei începe cu micul dejun”, de Jonathan Safran Foer

Criza climatică este singura amenințare cu adevărat mare la adresa supraviețuirii umanității. Și se întâmplă chiar acum. Toți înțelegem că nu mai avem timp – dar oare chiar credem asta? Și cum putem acționa asupra a ceea ce nu ne putem imagina?
Sarcina salvării planetei necesită o mare răfuială cu noi înșine – cu reticența noastră teribil de umană când vine vorba de sacrificarea confortului imediat de dragul viitorului. Dar acțiunea colectivă este posibilă – am făcut-o înainte și o mai putem face.
Totul începe de la ce mâncăm și ce nu mâncăm la micul dejun.
Cu spiritul său aparte, cu intuiție și umanitate, Jonathan Safran Foer prezintă dezbaterea esențială a vremurilor noastre așa cum nimeni altcineva nu ar putea să o facă, aducând-o la viață într-un mod cât se poate de real și de urgent și oferindu-ne tuturor o modalitate de a participa la salvarea planetei:
Schimbarea climatică este cea mai mare criză cu care s-a confruntat omenirea până acum și este o criză care va fi întotdeauna abordată împreună și gestionată individual. Nu putem să păstrăm și genul de mese de până acum, și planeta pe care o cunoaștem. Trebuie fie să renunțăm la câteva obiceiuri alimentare, fie să renunțăm la planetă. Este atât de simplu, atât de drastic.
Ar trebui să fie de la sine înțeles că vrem ca toți oamenii de pe Pământ să aibă nu doar o viață sănătoasă, ci și să se simtă acasă. Dar nu este. E nevoie nu doar să spunem asta, ci și să o repetăm. Trebuie să ne forțăm să ne îndreptăm către oglindă și trebuie să ne forțăm să privim. Trebuie să ne implicăm într-o gâlceavă permanentă cu noi înșine, pentru a face ce trebuie făcut.

 

Puteți comanda volumul “Noi suntem vremea. Salvarea planetei începe cu micul dejun”, de Jonathan Safran Foer, AICI