Material realizat de Alina Timofti, Ciprian Paun, Daniela Gramaticescu, Emil Bivolaru, Eva Forika, Marius Ezer, Marius Ionescu, NNDKP CELF
În M.O. nr. 585 a fost publicat Ordinul nr. 920/2023 privind persoanele fizice cu averi mari.
În scopul asigurării conformării fiscale, ANAF notifică persoanele fizice care fac parte din grupul persoanelor fizice cu averi mari, detaliind elementele pe baza cărora s-a estimat averea.
Este considerată persoană fizică cu avere mare orice persoană fizică rezidentă fiscal în România, care deţine o avere, atât în România, cât şi în străinătate, estimată la o valoare mai mare de 25 de milioane de euro, echivalentul în lei calculat la cursul mediu al euro din anul precedent estimării averii.
Persoanele fizice cu averi mari alcătuiesc grupul respectiv, în timp ce împreună cu soţi/soţii şi rude/afini de până la gradul al doilea ai/ale acestora formează grupul extins al persoanelor fizice cu averi mari.
Grupul de persoane fizice cu averi mari se actualizează o dată la 3 ani, în sensul introducerii persoanelor fizice care îndeplinesc criteriu de încadrare şi o dată la 6 ani, în sensul eliminării persoanelor fizice care nu mai îndeplinesc acest criteriu.