Preţurile medicamentelor cu prescripţie care au competiţie generică sunt foarte accesibile în România, afirmă Adrian Grecu, Country Manager al Mylan România. Valoarea adăugată a unui producător generic este că oferă acelaşi produs la un preţ mai bun, prin urmare, când zicem că vrem mai multe medicamente generice să între pe piaţă, dorim că ele să aibă preţuri mai accesibile. Se întâmplă deja lucrul acesta. Din punctul meu de vedere, consider că preţurile medicamentelor cu prescripţie care au competiţie generică sunt foarte accesibile în România”, a declarat Adrian Grecu, Country Manager, Mylan România, într-o conferinţă de presă, cu ocazia prezentării activităţii companiei şi a tendinţei pieţei farmaceutice.

Potrivit datelor oferite de Cegedim-2015, compania Mylan vinde anual 11 milioane de cutii de medicamente pe piaţa românească, după achiziţionarea de acum doi ani a companiei Abbot Laboratories. Mylan România are un portofoliu care include peste 50 de produse generice şi de marcă sau comercializabile fără reţetă, care acoperă unele dintre cele mai importante arii terapeutice precum afecţiuni cardiovasculare, dermatologice, alergologice, ale sistemului nervos central, gastroenterologie, antiinfectioase, managementul durerii, a spus Adrian Grecu.

Potrivit datelor Pharmacy Index 2014, produsele companiei Mylan sunt disponibile în peste 90% din farmaciile din România. Compania comercializează în farmacii 20 de cutii de medicamente pe minut, în timp ce 80% din români se vaccinează împotriva gripei folosind un produs Mylan, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, din ianuarie 2017, şi ale Cegedim, din noiembrie 2016.

„În anii următori, Mylan va continua extinderea portofoliului său, pentru a-l pune la dispoziţia pacienţilor, precum şi colaborarea cu autorităţile, în scopul identificării celor mai bune soluţii pentru dezvoltarea unor politici de sănătate durabile, în special în privinţa accesului pacienţilor românii la medicamente de calitate şi la preţuri accesibile”, a subliniat Adrian Grecu.

Mylan este o companie farmaceutică internaţională cu un portofoliu ce numără peste 2.700 de produse farmaceutice generice şi de marcă, oferind şi terapii antiretrovirale pentru persoanele tratate pentru HIV/SIDA.

Produsele Mylan sunt comercializate în peste 165 de ţări, platforma globală de cercetare, dezvoltare şi producţie a companiei incluzând peste 50 de unităţi, unde îşi desfăşoară activitatea peste 35.000 de angajaţi. AGERPRES