Black Friday, perioada cu cele mai mari reduceri din an la magazinele online, aduce și un număr mare de vizitatori pe website-urile acestora, care, deși de dorit, poate cauza serioase probleme comercianților: de la încărcări greoaie ale paginilor, până la perioade mari de inactivitate, care se traduc prin pierderi semnificative în vânzări.

Perioadele de Black Friday dublează traficul înregistrat de majoritatea magazinelor online. În unele cazuri, traficul poate fi și de 10 ori mai mare, potrivit unei analize a MxHost, una dintre cele mai mari companii de hosting din România.

În acest context, specialiștii MxHost au pus la punct un ghid despre cum ar trebui să se pregătească magazinele online pentru perioada de Black Friday. Astfel, proprietarii de magazine online ar trebui:

  • Să analizeze din timp obiectivele campaniei de Black Friday;
  • Să facă un stress-test pentru a fi siguri ce nivel de trafic suportă propriul magazin online;
  • Să anunțe furnizorul de servicii de hosting că vor oferi reduceri de Black Friday;
  • Să pregătească din timp resursele disponibile pentru Black Friday pentru a primi cât mai mulți utilizatori;
  • Să ia în calcul accesarea de soluții scalabile, precum servere private virtuale (VPS)sau servere dedicate, pentru a avea garanția unui upgrade cât mai rapid, în cazul în care nevoia apare.

„Problemele apar, în general, atunci când magazinele online fac schimbări în planul de găzduire web chiar în ziua de Black Friday, din cauza unor probleme de funcționare întâmpinate atunci, ca timpi măriți de încărcare a site-ului, căderi sporadice ale magazinului online, căderi masive etc. Chiar și atunci, în ziua de Black Friday, se pot opera schimbări, însă acestea pot necesita câteva ore de mentenanță, fapt care va genera pierderi în vânzări. Din această cauză, sfătuim toate magazinele online ce doresc să pregătească reduceri de Black Friday să facă aceste pregătiri de dinainte, astfel încât mentenanța să poată avea loc într-un moment cu trafic redus sau inexistent”, spune Adrian Chiruță, fondator MxHost, menționând că „doar aproximativ 30% dintre clienți ne solicită cu câteva săptămâni înainte să operăm schimbările necesare pentru ca magazinul lor online să facă față cu brio perioadei de Black Friday. Iar acest procent se extinde la nivelul întregii piețe”.

 

Cum trebuie pregătită infrastructura pentru a face față traficului mare de Black Friday

Pentru magazinele online ce doresc să desfășoare campanii de Black Friday, specialiștii nu recomandă găzduirea de tip shared – acest tip de găzduire are o limită care, odată atinsă, poate face website-ul inaccesibil. Resursele de pe acest tip de găzduire sunt în general, limitate, iar scalabilitatea este redusă în cazul găzduirii shared, necesitând mai mult timp pentru a migra site-ul web pe o soluție scalabilă.

Magazinele online ar trebui să ia în calcul utilizarea de soluții scalabile, precum VPS (Servere private virtuale) sau servere dedicate, pentru a asigura un upgrade cât mai rapid.

Utilizarea serverelor private virtuale (VPS) este o soluție potrivită pentru magazinele online mici și medii care înregistrează un trafic mult mai mare în perioada de Black Friday. Serverele de acest tip pot reprezenta cea mai bună soluție, atât din perspectiva costurilor, cât și din perspectiva scalabilității.

În cazul magazinelor online de mari dimensiuni, care necesită mai multe resurse, specialiștii  MxHost recomandă propriul server dedicat. Această soluție este recomandată magazinelor online importante, care vor să fie pregătite pentru orice nivel de trafic. Atunci când accesează o astfel de soluție, au o siguranță aparte: orice probleme ar apărea din perspectiva resurselor, shop-urile online le vor putea depăși cu ușurință.

Odată ce magazinele online și-au pus la punct toate serviciile necesare pentru campania de Black Friday, se pot concentra din nou pe partea de business, lăsând în sarcina furnizorului de găzduire web funcționalitatea magazinului online în perioada de Black Friday.

„Este foarte importantă relația dintre magazinele online și furnizorul de servicii de hosting. Aceasta nu  trebuie  să  fie  întreținută  doar  de  probleme – proactivitatea  este cheia  în cazul unei relații sănătoase de business, mai spune Adrian Chiruță, adăugând că, „pentru a anticipa această perioadă încărcată, suplimentăm echipa pe partea de suport și pregătim servere în plus, pentru a ne asigura că suntem pregătiți, indiferent de cerințele clienților”.

Cât privește investiția din partea comercianților online, aceasta este foarte mică și se recuperează rapid. În medie, o astfel de investiție se ridică la aproximativ 100 de euro, pentru luna noiembrie, atunci când vorbim de servere VPS, și poate ajunge până la 300 de euro, în cazul serverelor dedicate. Mai mult, spun specialiștii MxHost, pregătirea magazinului online pentru perioada de Black Friday trebuie să fie văzută ca orice altă investiție și inclusă încă de la început în bugetul de pregătire a evenimentului de Black Friday.