Municipiul Iași este sprijinit de Comisia Europeană pentru a deveni „smart city”

Comisia Europeană a selectat 15 orașe, printre care și Municipiul Iași, pentru a le acorda consultanță și coaching la un nivel înalt cu experți locali și internaționali pentru a le ajuta să dezvolte și să pună în aplicare planuri strategice care vizează creșterea economică și bunăstarea socială. Este vorba despre programul The Digital Cities Challenge, în care, alături de Iași, au mai fost selectate până acum orașe ca Granada (Spania), L’Aquila (Italia), Patras și Thessaloniki (Grecia), Ventspils (Letonia) etc.

Astfel, Municipiul Iași va primi un set de servicii de consultanță personalizat, pe toată durata programului, de 14 – 18 luni, constând în:

– consultanță și sprijin specializat de la experți care vor cunoaște orașul nostru, provocările actuale și ambițiile viitoare;

– accesarea instrumentelor care ne vor permite să aflăm exact în ce etapă a maturității digitale se află Iașul;

– acces la sesiuni unice și inovatoare de instruire și consolidare a capacităților pentru factorii implicați în dezvoltarea digitală a orașului;

– dialogul cu alte orașe din Europa care s-au angajat sau sunt în curs de a se angaja în aceeași provocare, pentru a face schimb de idei, experiențe și bune practici

– accesul la rețele și platforme europene.

La finalul programului, Municipiul Iași va avea:

– o strategie și un plan de acțiune pentru trecerea la transformarea digitală, care vor include măsuri concrete, realizabile și măsurabile care vor fi întreprinse pe termen scurt, mediu și lung;

– o comunitate de actori locali care doresc să se implice în procesul de transformare digitală;

– expunerea la nivel european și un angajament ferm față de puterea transformatoare a digitalizării;

– o rețea de parteneri europeni care să poată oferi asistență reciprocă și consultanță în viitor.

Pe 22 martie 2018, municipiul Iași va fi gazda primei Conferințe Naționale „Smart City”, coordonate de Marius Bostan, fostul Ministru al Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională și inițiator al proiectului de la Alba Iulia. Conferința se va axa pe dialogul dintre administrațiile locale din Regiunea de Nord-Est, dar vor avea ca invitați toate primăriile din România, dezvoltatorii de soluții SMART, finanțatori pentru proiecte SMART, instituții de interes public etc.