Mirela Moise, Marketing Coordinator VirtualCards: Sunt obișnuită să transform provocările în oportunități

”Atunci când ne lăsăm conduși de speranță și pozitivism, gândim liber și eficient și nu ne lăsăm doborâți, reușim împreună în orice condiții.” Aceasta este nota optimistă cu care Mirela Moise, Marketing Coordinator VirtualCards, și-a început interviul acordat MarketingManager.ro. Apoi se prezintă: ”Sunt obișnuită să transform provocările în oportunități”.

”Dincolo de dificultățile aferente pieței din România postpandemie, acest moment poate reprezenta o mare oportunitate de dezvoltare personală și profesională pentru oamenii pregătiți să-și asume problemele, dar și soluțiile. Cu condiția, evident, ca oamenii potriviți să fie la locul potrivit. Pentru că, nu-i așa, omul sfințește locul. Și acesta a fost principiul meu de bază, să găsesc mereu locul care să-mi permită să fac performanță. Pentru mine utimul an nu a fost decât o confirmare a faptului că, dacă îți place ceea ce faci, pui pasiune și te adaptezi, nu ai cum să dai greș. Sunt obișnuită să gândesc outside the box, în termeni de ROI și eficiență”, și-a continuat prezentarea Mirela Moise.

 

Citiți materialul integral pe platforma specializată MarketingManager.ro