”Atunci când ne lăsăm conduși de speranță și pozitivism, gândim liber și eficient și nu ne lăsăm doborâți, reușim împreună în orice condiții.” Aceasta este nota optimistă cu care Mirela Moise, Marketing Coordinator VirtualCards, și-a început interviul acordat MarketingManager.ro. Apoi se prezintă: ”Sunt obișnuită să transform provocările în oportunități”.
Singura constantă în marketing e schimbarea
”Dincolo de dificultățile aferente pieței din România postpandemie, acest moment poate reprezenta o mare oportunitate de dezvoltare personală și profesională pentru oamenii pregătiți să-și asume problemele, dar și soluțiile. Cu condiția, evident, ca oamenii potriviți să fie la locul potrivit. Pentru că, nu-i așa, omul sfințește locul. Și acesta a fost principiul meu de bază, să găsesc mereu locul care să-mi permită să fac performanță. Pentru mine utimul an nu a fost decât o confirmare a faptului că, dacă îți place ceea ce faci, pui pasiune și te adaptezi, nu ai cum să dai greș. Sunt obișnuită să gândesc outside the box, în termeni de ROI și eficiență”, și-a continuat prezentarea Mirela Moise.
”Mă uit în urmă și nu am nici un fel de regret. În mai bine de 20 de ani de carieră, număr pe degetele de la o mână companiile pentru care am lucrat. De la industria de cadouri, felicitări, calendare și agende la agenția de publicitate full service, de la revistele pentru femei și până la asigurări, marketingul a reprezentat pasiunea mea și modalitatea prin care creativitatea s-a transformat în realitate. Mobile marketing-ul reprezintă viitorul, iar destinul mi-a îndreptat pașii în ultimii ani la VirtualCards, aplicaţia mobilă de carduri de fidelitate numărul 1 în România”, a mai spus Moise.
De ce o aplicație pentru programe de loialitate?
Chestionată de ce a ales VirtualCards, specialista în marketing a mărturisit: ”Este proiectul meu de suflet. Statistic vorbind, pentru a câștiga un client nou este nevoie de o investiție în promovare cu 30% mai mare și de șase ori mai mult timp decât pentru a păstra un client existent. Acum, mai mult ca oricând, clienții caută să creeze conexiuni emoționale cu brandurile preferate, care împreună cu o experiență de cumpărare plăcută, să-i facă să revină cu plăcere în magazinele fizice sau în online. Programele tradiționale, care oferă puncte sau alte recompense nu mai satisfac consumatorii. Ei caută ceva mai mult, să rezoneze, să experimenteze și să se bucure de avantaje reale. Iar eu am rezonat perfect cu aceste lucruri și am simțit, încă de la început, că proiectul mi se potrivește mănușă.”
Ce înseamnă VirtualCards?
VirtualCards este un agregator de carduri de fidelitate, special creat pentru a încânta și atrage userii fideli, pasionați de shopping și tehnologie. În medie, un client este membru a 8.5 programe de loialitate. Asta înseamnă că el are cel puțin 8 carduri de fidelitate în portofel. Aplicația VirtualCards este un portofel virtual, în care utilizatorii își păstrează cardurile de fidelitate. Mai mult de atât, aplicația facilitează partenerilor comercianți posibilitatea de a emite instant carduri de fidelitate direct din telefon, utilizatorul doar completează câteva câmpuri cu date personale. Fără completare de hârtii, totul devine virtual.
”În era digitală noi am dezvoltat o platformă completă, care înlocuiește cu succes programul de fidelitate cu carduri de plastic. Fără cheltuieli cu departamente, furnizori sau logistică complicată. Am creat o platformă dedicată care ajută marketerii, prin automatizarea multor sarcini consumatoare de timp pentru colectarea și analiza datelor”, a explicat Mirela.
Poveștile de succes ale echipei
”La VirtualCards ne concentrăm pe munca în echipă, deoarece credem că echipele eficiente diferențiază proiectele de succes de cele de care nu a auzit nimeni. Echipele mișto primesc recunoaștere la locul de muncă, deoarece realizează obiective și radiază energie pozitivă către toți cei cu care interacționează. O astfel de echipă suntem noi, pentru că la noi în birou vei găsi mereu zâmbet și energie. Si pentru mine echipa este esențială pentru a face performanță. Îmbinăm creativitatea cu cercetarea pieței și testarea. Suntem la curent cu cele mai noi trenduri în design și tehnologie și dăm tonul, în materie de aplicații mobile, pe zona de loialitate în România. Tone of voice-ul comunicării VirtualCards l-am construit pe patru cuvinte de bază: responsabilitate, solidaritate, compasiune și speranță. Partenerii noștri ne sunt și prieteni, în majoritatea cazurilor, mai ales că am depășit împreună o perioadă extrem de dificilă”, a mai povestit reprezentanta VirtualCards.
Atitudine și perseverență
La fiecare update al aplicației, Mirela a arătat că încearcă cu toții să țină cont de propriile sfaturi: ”Să ne diferențiem, să luăm în considerare părerile utilizatorilor la dezvoltări, să le oferim nu ceea ce este mai ușor pentru noi, ci ceea ce au ei nevoie, chiar dacă asta înseamnă analiza unui volum enorm de date și ore întregi de programare. Și utilizatorii ne răsplătesc pentru asta cu feedback-uri pozitive și rating-uri excelente pe Google Play și App Store. Cel mai bun program de fidelizare va eșua, dacă restul experienței clientului nu este în conformitate cu așteptările sale. Succesul nostru ca echipă constă în atitudine și perseverență. Suntem raționali și empatici, iar asta ne definește, în relația cu partenerii. Avem o responsabilitate clară față de utilizatorii și partenerii noștri, pentru a oferi cele mai bune soluții, mai ales acum, când traversăm vremuri surprinzătoare.”
Ce urmează?
”Pentru VirtualCards, extinderea internațională, având în vedere că peste 35% dintre utilizatorii noștri sunt din afară. Pentru mine? Sunt gata, în continuare, pentru orice provocare!”, a fost răspunsul la întrebarea referitoare la viitor.
Despre VirtualCards
Fondată în 2012, VirtualCards este o aplicație creată în România, specializată în marketing și comerț, folosind telefonul mobil. Proiectul a durat aproximativ doi ani de pretestare, până când a fost pus la dispoziția publicului larg și a fost dezvoltat de o echipă de programatori și dezvoltatori de afaceri din România.
Cu aproape 8 ani de expertiză în dezvoltarea de aplicații, VirtualCards oferă servicii inovatoare mai multor hipermaketuri și supermarketuri din România, comercianților cu amănuntul și furnizorilor de programe de fidelitate. Aplicația oferă o întreagă platformă de marketing și comunicare partenerilor afiliați, cu un set complet de instrumente de loialitate: statistici și feedback, cupoane, notificări, SMS, newsletter, etc.