Departamentul financiar ar trebui să se ocupe doar 20% din timp de prelucrarea de date, iar 80% din activitate ar trebui să constea în analiza acestora, a declarat Mircea Varga, Chairman of the Board, TEILOR Holding, Board Member, Safetech Innovations, în cadrul evenimentului CFO Conference de la Timișoara.
„Volumul de informații era mare și înainte, dar nu atât de mare ca astăzi. Complexitatea datelor crește, astfel că întrebarea este: ce s-a schimbat atât de dramatic în ultimii ani? Eu aș spune că nu s-a schimbat nimic, pentru că cei care erau interesați de automatizare, au digitalizat niște procese. Singura noastră șansă de a răspunde unei cantități tot mai mari de date, unei munci tot mai complexe, este să schimbi modul de lucru. Când vorbim de CFO, vorbim despre prelucrare de date, însă cred că orice componentă a business-ului ar trebui să fie preocupată de acest aspect. Aceasta e cea mai greșită abordare în orice business. Măsurarea este singurul lucru care poate exprima dacă ceva e bine sau rău. Dacă nu avem o modalitate prin care să ne comparăm, nu știm ce e mai bun sau mai rău”.
„Noi, cei din departamentul financiar, trebuie să ne mutăm în zona în care prelucrarea de date să ne ocupe cât mai puțin timp – 20% din timp să ne ocupe prelucrarea de date și 80% să fie analize. Aceasta este o provocare cu care ne confruntăm, deși este paradoxal că vorbim de digitalizare. Arderea unor etape nu e sănătoasă, iar digitalizarea vine cu riscuri în spate. Noi nu vom face față ca omenire să facem față volumul acestuia mare de date fără să folosim niște soluții simple: Excelul este, în continuare, extrem de folosit – important este să știm să îl folosim, însă trebuie să avem automatisme pentru a putea ajunge din punctul A în punctul B, folosindu-mă de informația care există. Lucrurile nu s-au schimbat decât din perspectiva volumului – modul în care noi ne adresăm face diferența”, a explicata Mircea Varga.
La rândul său, Cristian Stoicescu, Financial Controller & Tax Manager, IKEA SEE, a vorbit despre calitatea datelor și ceea ce directorii financiari pot face cu ele. „A crescut business-ul în pandemie, pentru că am făcut trecerea de la Cash&Carry la online, după care am descoperit oportunitatea de a face business-ul și mai flexibil și să mergem spre zona de omnichannel. În IKEA, impactul pandemiei a fost destul de mare, pentru că unele produse nu se mai găseau pe raft, astfel încât a trebuit să găsim soluții sau produse similare. Din cauza conflictului din regiune, a trebuit să găsim soluții pentru a muta capacitățile de producție”.
„Funcția CFO-ul nu mai este de mult izolată de restul business-ului. Dacă acum 20-30 de ani CFO-ul se ocupa mai mult de partea de compliance, astăzi este cel care contribuie, vine cu insight-uri, nu doar în zona de creștere a business-ului, cât și în cea de sustenabilitate, ESG. Consider că noi, ca directori financiari, suntem un factor critic în această zonă – dacă astfel de elemente sunt introduse în modelul de business, totul va arăta foarte, foarte diferit”, a adăugat reprezentantul IKEA.
„Stăm pe munți de date, le colectăm, le așezăm, începem să digitalizăm, însă trebuie să ne întrebăm ce facem cu ele. Cum le interpretăm? Cum ne ajută? Am descoperit că este un mit că introducem date pe o parte reies revelații pe cealaltă parte. Cu cât avem mai multe date și rapoarte, acestea se transformă într-un elefant, iar fiecare elefant vede o parte diferită, astfel că noi am decis să transformăm asta într-un «single point of truth». E posibil să descoperim că în munții de date ne confirmăm ce deja știam. Cred că cel mai important lucru este să ne întoarcem la suprafață, pentru că datele sunt uneori un model virtual, nu un teritoriu”, a mai precizat Cristian Stoicescu.
În luna noiembrie s-a desfășurat la Timișoara prima ediție CFO Conference, eveniment dedicat directorilor financiari și provocărilor cu care aceștia se confruntă într-o perioadă dominată de transformări rapide, cât și instrumentelor pe care aceștia le au la dispoziție pentru a ajuta organizația să depășească momentele de instabilitate. Cei care nu au ajuns la eveniment pot solicita înregistrarea conferinței pe site-ul BusinessMark, în secțiunea On Demand.
CFO Conference este un eveniment organizat de BusinessMark. Platformele Oameni și Companii – GlobalManager.ro, Administratie.ro și EventsOnline.ro – sunt parteneri de comunicare ai evenimentelor BusinessMark.