Ministrul Rovana Plumb anunță că noua lege a salarizării va merge spre Parlament în octombrie

plumb_rovanaNoua lege a salarizării va merge în Parlament “cam în octombrie”, după ce va fi dezbătută public și cu instituțiile financiare internaționale, a declarat, luni, la România TV, ministrul Muncii, Rovana Plumb.

“S-au reîntregit salariile, a crescut salariul minim pe economie. Este adevărat că, prin această creștere a salariului minim pe economie, vreo 19 clase de salarizare s-au suprapus, fapt pentru care cei care erau la limita inferioară au ajuns acum aproape de cei care erau undeva sub median. Este o discrepanță totală între diverse persoane ce ocupă aceleași poziții în sectorul bugetar ca și educație, ca și performanță ca și productivitate și așa mai departe. (…) Ceea ce vrem să facem acum este să putem să scoatem o lege echitabilă. Cam în octombrie să se ducă spre Parlament. Până atunci să facem dezbatere publică, cu instituțiile financiare internaționale. Este firesc, logic, să așteptăm Codul fiscal să fie aprobat, pentru că acest Cod fiscal are o serie de măsuri printre care și fiscalitatea pe piața muncii, care contează, și în sectorul bugetar și în sectorul privat, și multe alte măsuri ce au impact direct pe venitul meu ca familie, ca cetățean, ca salariat, ca angajat”, a spus Rovana Plumb. AGERPRES