Anvelopa salarială în sectorul bugetar va fi mărită de acum înainte doar cu cuantumul creşterii economice, iar dacă vor creşte veniturile la stat se vor putea majora şi salariile în acea marjă, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, la Palatul Victoria, după prezentarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
„Ce spunem aici (în PNRR – n . r.) este că nu mai mărim anvelopa salariilor la bugetari mai mult decât creşterea economică, respectiv creşterea veniturilor. Adică, dacă vom creşte PIB-ul şi veniturile la stat, atunci putem creşte şi salariile bugetarilor în acea marjă. Mi se pare că e o chestiune de bun simţ pe care o facem în condiţiile în care suntem o ţară în procedură de deficit excesiv şi ne-am angajat ca până în 2024 să revenim la 3%. Nu poţi să şi revii la 3%, să creşti şi peste cât ai în acest moment. Dar, dacă vom continua cu această creştere economică pe care o avem şi care este estimată bună, atunci putem să mărim în această linie şi salariile bugetarilor”, a spus ministrul.

Întrebat dacă asta nu înseamnă de fapt o îngheţare a salariilor din sectorul bugetar, Ghinea a răspuns: „Nu, nu este o îngheţare. Încercaţi să scoateţi un cuvânt de la mine care nu există. Dacă se măresc în linie cu creşterea economică înseamnă că se măresc”.
„Nu avem nici îngheţări de salarii şi nici de pensii în PNRR. Avem nişte reforme foarte moderate şi de bun simţ”,
a adăugat el. AGERPRES