Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, la Constanţa, că modificarea Legii offshore reprezintă o prioritate pentru coaliţia aflată la guvernare.
El a precizat că aceste modificări vor fi făcute printr-o lege care ar trebui să aibă sprijinul tuturor formaţiunilor politice, deoarece România trebuie să se bazeze pe exploatarea rezervei de gaze naturale din Marea Neagră, în vederea folosirii acestei resurse în interiorul ţării.
„Nu o vom face prin ordonanţă de urgenţă sau prin proiect legislativ. Aceasta (modificarea – n.r.) se va face prin lege în Parlament. Suntem în discuţii în cadrul coaliţiei de guvernare şi eu cred că în cel mai scurt timp o să aveţi un proiect de lege depus în Parlament, asumat de către coaliţia de guvernare, pentru care eu îmi doresc o majoritate mai mare decât majoritatea guvernamentală din acest moment. (…) E păcat că s-au pierdut trei ani de zile pe vremea vechilor guverne PSD cu această lege şi s-a trenat demararea investiţiilor din Marea Neagră”, a spus ministrul Energiei. AGERPRES