Ministerul Finanţelor anunţă că a întreprins demersurile necesare pentru ca, în scurt timp, să fie modificate prevederile din Codul fiscal pentru clarificarea noţiunii de jurisdicţii necooperante, se spune într-un comunicat de presă al instituţiei.
„În vederea clarificării legislaţiei referitoare la jurisdicţiile necooperante, Ministerul Finanţelor anunţă că a întreprins demersurile necesare pentru ca, în scurt timp, să fie modificate prevederile art. 25 alin. 4) lit.f 1) din Codul fiscal. Acest punct, introdus printr-o modificare intrată în vigoare în ianuarie 2021, prevede că sunt nedeductibile cheltuielile efectuate ca urmare a unor tranzacţii cu o persoană fizică sau juridică situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielilor, este inclus în anexa I şi/sau anexa II din Lista UE a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Modificarea va viza eliminarea prevederii conform căreia statele incluse în anexa II vor fi considerate drept jurisdicţii necooperante în scopuri fiscale, măsură care vine să clarifice, în acest sens, inclusiv tratamentul fiscal aplicat tranzacţiilor efectuate începând cu 1 ianuarie 2021”, se spune în comunicat.
MF menţionează că, în baza informaţiilor disponibile până acum, niciun alt stat membru nu a adoptat măsuri similare împotriva jurisdicţiilor incluse în anexa II din Lista UE a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale.
„Ministerul Finanţelor doreşte să clarifice faptul că, în contextul raportării aranjamentelor transfrontaliere conform Directivei UE 2018/822 (cunoscută sub numele de DAC 6), prin noţiunea de jurisdicţii necooperante se face referire doar la ţările din anexa I a Listei UE privind jurisdicţiile necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”, se mai spune în comunicat. AGERPRES