Compania Clever Tech, dezvoltatoare a aplicației Clever Taxi, își anunță dorința de a se implica în proiectul guvernamental de eficientizare a mobilității urbane în marile orașe ale țării, prin încheierea unor parteneriate cu administrația publică centrală și locală. Compania deține în prezent un volum important de date GPS pe care le poate pune la dispoziția autorităților și câteva zeci de experți care se pot implica în proiectele dezvoltate la nivel local.

În cadrul întâlnirii de săptămâna trecută a Grupului Național pentru Optimizarea PMUD, inițiat de către Asociația ”Orașe în Mișcare” sub egida Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, reprezentanții companiei Clever Tech și-au exprimat deschiderea către dezvoltarea unor parteneriate cu autoritățile locale din cele 20 de orașe în care funcționează aplicația Clever Taxi, după modelul celui deja demarat în premieră, în municipiul Cluj – Napoca.

”Dorim să ne implicăm în rezolvarea problemelor care țin de mobilitatea urbană și să realizăm un parteneriat constructiv cu autoritățile publice, din mai multe motive. În primul rând, avem exact informația și expertiza necesare pentru a contribui la acest proiect. Experții noștri au reușit să dezvolte și să optimizeze permanent o aplicație folosită acum de 1 000 000 de oameni din 20 din orașele mari, care a înregistrat peste 80 de milioane de comenzi cu un timp mediu de răspuns de 7 secunde. În al doilea rând, este o modalitate de a sublinia multipla utilitate a aplicațiilor de tip agregator, care nu se reduce la transportul în regim de taxi. Iată că ele pot fi folosite, reconfigurate și adaptate pentru a rezolva probleme de interes public, importante pentru toată comunitatea. Deținem seturi importante de date, colectate timp de șapte ani, pe care le putem valorifica în folosul public, prin acest parteneriat cu administrația”, a declarat Andrei Frunză, CEO Clever Tech.

Inițiat în luna februarie 2018, parteneriatul – pilot demarat la Cluj presupune din partea Clever Tech, în primă fază, furnizarea datelor de trafic necesare etapei de analiză și realizării planului de decongestionare a traficului. În cadrul aceluiași parteneriat, compania va oferi sprijin autorităților locale pentru dezvoltarea unei aplicații multimodale care să integreze toate serviciile de transport din municipiul Cluj – Napoca.

Datele furnizate prin GPS pe care compania se oferă să le pună la dispoziția autorităților din marile orașe oferă informații privind zonele cu trafic intens, timpul de deplasare, rutele alternative, configurația strazilor (străzi cu sens dublu/unic), necesare identificării problemelor specifice pe care le întâmpină fiecare dintre orașe.

Dezvoltatorul aplicației Clever Taxi și-a afirmat disponibilitatea de a completa etapa de analiză a datelor cu cele de identificare și implementare a celor mai potrivite soluții de fluidizare a traficului, prin efortul grupului de experți pe care compania îl deține.