România este prima ţară în Europa şi a doua din lume care implementează tehnologia SMR, a declarat rectorul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu, care a afirmat că până la sfârşitul lui 2030 pentru întregul program nuclear din România industria va avea nevoie de aproximativ 20.000 de angajaţi.
Reprezentantul Special al Preşedintelui SUA pe probleme climatice, John Kerry, Asistentul Secretarului de stat pentru resurse energetice, Geoffrey Pyatt şi preşedintele Băncii de Export-Import a SUA (EXIM), Reta Jo Lewis au vizitat Centrul E2 din cadrul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti.
Primul Centru E2 din Europa a fost instalat în cadrul Facultăţii de Energetică, parte a programului U.S. Foundational Infrastructure for Responsible Use of Small Modular Reactor Technology (FIRST). Vizita a avut loc în contextul parteneriatului strategic între SUA şi România în domeniul energiei nucleare şi al cooperării pentru implementarea tehnologiei SMR cu multiple beneficii pentru decarbonare, securitate energetică şi acces la energie curată şi sigură.
Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, a evidenţiat momentul extrem de important în care are loc această vizită, respectiv în perioada în care se desfăşoară la Bucureşti Summit-ul Iniţiativei celor Trei Mări.
„Suntem mândri că unul dintre proiectele noastre – Centrul de Explorare 2 – găzduieşte astăzi o vizită importantă. (…) Centrul a fost lansat anul acesta, în luna mai, la Facultatea de Inginerie Energetică, ca parte a infrastructurii pentru folosirea tehnologiei pentru reactoare modulare mici. (…) Suntem fericiţi să contribuim la crearea de noi ingineri, în special noi ingineri în domeniul nuclear, într-un moment în care România are nevoie din ce în ce mai mult de experţi. Se estimează că, până la sfârşitul lui 2030, pentru întregul program nuclear din România industria va avea nevoie de aproximativ 20.000 de angajaţi”, a declarat Costoiu.
El a amintit că, timp de peste 50 de ani, Politehnica Bucureşti a pregătit ingineri în domeniul nuclear de înaltă calitate”. „România este prima ţară în Europa şi a doua din lume, după America, care implementează această tehnologie SMR şi centrul nostru sprijină România să pregătească viitorii operatori SMR şi hub-ul de instruire din regiune, cu sprijinul Nuclearelectrica, Nuscale şi al guvernului american”, a transmis Mihnea Costoiu.
John Kerry a apreciat istoria lungă şi dimensiunea Universităţii Politehnica şi s-a arătat încântat să constate că aici studiază un număr mare de tineri. „Vreau să reamintesc de ce suntem, de ce acesta este un moment atât de critic în istoria omenirii şi nu destui oameni sunt concentraţi pe realităţile provocării cu care ne confruntăm astăzi. (…) Acesta este unul dintre cele mai critice momente pentru oameni, de când oamenii au fost pe planetă”, a spus oficialul american, care a atras atenţia asupra poluării şi schimbărilor climatice planetare, cu efecte negative tot mai mari asupra ecosistemului.
John Kerry vede România ca pe un centru de educaţie şi formare nucleară pentru regiune, adăugând că ţara noastră este deja într-un proces de transformare, iar tehnologia SMR se bazează pe experienţa de peste un sfert de secol a României în operarea nucleară în siguranţă.
„Am ajuns la concluzia că pur şi simplu nu putem ajunge acolo unde trebuie să mergem fără aportul nuclear, aşa că ne angajăm să sprijinim spunându-le tuturor că vom folosi tehnologii inovatoare de energie curată pentru a reduce emisiile globale. Trebuie să oferim securitate energetică tuturor ţărilor noastre”, a transmis John Kerry, care a anunţat lansarea în luna noiembrie a proiectului Phoenix.
În urma anunţului făcut în marja Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP26), John Kerry a anunţat propunerile de proiecte câştigătoare, selectate în urma unei competiţii, pentru a participa la Proiectul Phoenix şi pentru a primi sprijin pentru studii de fezabilitate privind trecerea de la utilizarea cărbunelui la construcţia de reactoare modulare mici. Acest eveniment special, împreună cu Proiectul Phoenix, marchează un salt semnificativ către o transformare durabilă, iar proiectele câştigătoare promit să propulseze tranziţia către soluţii energetice mai curate, având în prim plan studii de fezabilitate pentru trecerea de la utilizarea cărbunelui la construcţia de reactoare modulare mici.
România este prima ţară din Europa care va construi o centrală nucleară, folosind reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni. În data de 12 mai 2023, la Politehnica Bucureşti a fost inaugurat primul simulator al camerei de comandă, în urma unui parteneriat cu guvernul Statelor Unite şi Nuclearelectrica. AGERPRES