Mihai Pohonţu, CEO Amber, a fost desemnat aseară câștigătorul competiției EY Entrepreneur Of The Year – România 2022. Antreprenorul a concurat pentru marele titlu alături de alți 56 de lideri de business și va reprezenta România în finala mondială EY World Entrepreneur Of The Year, din iunie 2023.

Amber este o agenție creativă ce oferă o paletă largă de soluții de dezvoltare de jocuri video de la livrarea de produse complete la co-dezvoltare, conversie de platforme, live operations și servicii de suport. Compania a fost înființată în 2013 în București și are în prezent peste 1.200 de specialiști și birouri în San Francisco, Los Angeles, Botoșani, Guadalajara, Montreal, Varșovia și Kiev.

În 2021, Amber a înregistrat o cifră de afaceri record de 30 de milioane de USD, o creștere cu 56% față de anul precedent. În noiembrie 2022, Amber a primit o investiție de 20 de milioane de USD. Acțiunea a avut o evaluare post-investiție de 190 de milioane de USD cu scopul accelerării dezvoltării globale a companiei.

În cadrul galei celei de a 6-a ediții a EY Entrepreneur Of The Year România, Cristian Tudor, fondator Ultragreens, a primit titlul EY Emerging Entrepreneur Of The Year In Technology, iar premiul de excelență acordat unei afaceri de familie de succes, Family Business Award, i-a revenit familiei Ruxandra și Alexandru Melcovich, care conduc Merlins Beverages.

Pentru Ultragreens, securitatea sistemului alimentar este una dintre cele mai presante provocări, prezente şi viitoare. Agricultura sustenabilă a fost ridicată la nivel de artă în cadrul departamentului de cercetare și dezvoltare, iar obiectivele principale sunt soluțiile care fac față efectelor încălzirii globale și crearea unui sistem alimentar pregătit pentru a susține o populație mondială în creștere.

Ruxandra și Alexandru Melcovich formează o echipă puternică atât acasă, cât și în afaceri. Cei doi antreprenori și-au dat seama de abilitățile lor profesionale complementare și în 2015 și-au unit forțele pentru a fonda Merlins Beverages, un business care încurajează viața sănătoasă și se remarcă drept un adevărat trendsetter pe piața de băuturi răcoritoare.

Portofoliul Merlins Beverages include în prezent cinci game de băuturi răcoritoare premium: Vitamin aqua, Vitamin aqua zero, LEMONADE, Pop Cola, VITANIMIX și o gamă de apă plată la tetra pack, MONTANA, prima apă îmbuteliată în ambalaj cu adevărat sustenabil din România. Deși toate gamele Merlin’s și-au găsit rapid un public loial în piață, Vitamin aqua este unul dintre cele mai de succes brand-uri ale companiei și produsul care a format de la zero piața de ape cu vitamine din România.

Ediția 2022 a competiției EY Entrepreneur Of The Year Romania a inclus şi o categorie specială dedicată femeilor extraordinare care inspiră şi motivează echipe şi comunităţi. 

Premiul Inspiring Woman Award i-a fost acordat Irinei Arsene, MindIT.

Irina Arsene s-a lansat în antreprenoriat cu Mindit Consulting, prima companie de background screening din România. Mindit.io este a doua companie a antreprenoarei și activează pe piața de product engineering ce oferă servicii personalizate de software end to end (software personalizat, business intelligence, integrare, m&s) către companii de tip enterprise din Elveția, Germania, Franța și SUA. Compania a crescut exponenţial în fiecare an cu peste 40%, cu servicii furnizate preponderent pentru piaţa internaţională.

„Actuala ediţie EY Entrepreneur Of The Year™ România marchează cel mai mare număr de antreprenori înscriși în această competiţie de la lansarea acesteia în 2014, ceea ce ne arată dezvoltarea unui puternic ecosistem antreprenorial, conectat la piaţa globală. Totodată, ne bucurăm să vedem integrarea tehnologiei şi inovaţiei în tot mai multe companii, investiţii importante în tehnologii nepoluante, dar şi accesarea unor instrumente de finanţare din ce în ce mai complexe. Concurenţii din acest an sunt cu siguranţă exemple de succes, care au depăşit graniţele României şi constituie adevărate surse de inspirație pentru viitorii antreprenori”, a spus Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale.

Juriul EY Entrepreneur Of The Year – România 2022

Pentru selectarea câştigătorilor, juriul a examinat fiecare aplicaţie pe baza a patru criterii: spiritul antreprenorial, scopul şi direcţia strategică, impactul asupra comunităţii şi capacitatea de creştere.

Juriul independent a fost alcătuit din executivi de top: Iulian Stanciu, Executive Chairman eMAG,  (Președintele juriului), Christina Verchere, CEO OMV Petrom, Adrian Mihai, CEO & CO-founder FAN Courier, Vargha Moayed, Business Advisor & Ex UiPath Chief Strategy Officer, Zdenek Romanek President & CEO Raiffeisen Bank România și Fady Chreih, CEO Regina Maria.

Antreprenorii care au concurat în competiția EY Entrepreneur Of The Year – România 2022

Această ediție a adus în competiție 57 de antreprenori, care au generat în 2021 afaceri de peste 1,54 miliarde Euro și au în total aproape 11.000 de angajați.

Cei opt finaliști la categoria EY Entrepreneur Of The Year au fost:

Mihai Pohonţu, Amber – câștigătorul titlului EY Entrepreneur Of The Year

Ştefan Vuza, Chimcomplex

Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc și Radu Vilău, Simtel Team

Cosmin Răileanu, Vindem Ieftin

Daniel Crăciun, Lensa

Voicu Oprean, Arobs Transilvania Software

Cristian și Mihai Logofătu, Bittnet

 

Cele trei premii din categoria Emerging Entrepreneur Of The Year In Technology au fost acordate antreprenorilor:

Cristian Tudor, Ultragreens – câștigător al titlului Emerging Entrepreneur Of The Year In Technology

Liviu Drăgan, DRUID – locul al doilea

Ştefan Iarca, RayScape – locul al treilea

 

Din 2014, competiţia EY Entrepreneur Of The Year, singura competiţie antreprenorială care se organizează la nivel global, are loc şi în România. EY Entrepreneur of The Year se organizează în 60 de ţări de peste 35 de ani şi premiază antreprenorii pentru viziunea şi direcţia strategică cu care îşi cresc afacerile, pentru puterea de a inova, integritatea personală şi, nu în ultimul rând, pentru impactul pozitiv asupra comunităţii.