Firmele din România care depun bilanţul în fiecare an dovedesc că îşi fac datoria cu prisosinţă faţă de bugetul statului, dar „câteodată nu înţelegem de ce să fim pedepsiţi”, a declarat, la Gala Topului Naţional al Firmelor 2023, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban.
„Din cifrele pe care le-am văzut, care ne-au parvenit de la organele fiscale, comparând perioadele similare 2021 cu 2022, am văzut că sunt 44.000 de firme în plus care au depus bilanţul la organele fiscale. Dar ceea ce este mai important, mai spectaculos, este că cifra de afaceri a crescut de la 392 de miliarde de euro la 494 de miliarde de euro, deci o creştere semnificativă. Nu în ultimul rând, profitul brut a crescut de la 41,5 la 54,6 miliarde de euro. Ne dorim să o ţinem aşa dacă suntem lăsaţi în pace. Spun aceste lucruri pentru că am câteodată sentimentul că şi dacă am tripla cifra de afaceri sau profitul nu vom putea satisface apetitul de consum al statului român, al aparatului administrativ în mod special. Eu cred că, prin aceste cifre, noi dovedim că ne-am făcut datoria cu prisosinţă faţă de bugetul statului şi câteodată nu înţelegem de ce să fim pedepsiţi. Mai mult de atât, Camera de Comerţ nu este reprezentantul celor 360.000 de firme care nu depun bilanţul fiscal, deşi figurează active şi în funcţiune la Ministerul Justiţiei. Îmi aduc aminte că acum nouă ani erau 140.000, dar, bineînţeles, nemonitorizându-se acest fenomen, s-a ajuns la 360.000”, a afirmat Daraban.
Acesta a punctat, totodată, că instituţia pe care o reprezintă nu va sprijini toţi fermierii din România, ci doar pe cei care depun bilanţul. „N-o să fim niciodată sprijinitorii celor 796.000 de fermieri pe care România îi are, ci vom fi sprijinitorii celor 26.200 dintre dânşii care depun bilanţul la organele fiscale. Vreau să fim înţeleşi că şi noi înţelegem nevoile statului, înţelegem cu ce se confruntă bugetul naţional, ne facem ‘mea culpa’ acolo unde este de făcut. Repet, luându-i totuşi în consideraţie pe distinşii agenţi economici care reprezintă electoratul nostru, al tuturor Camerelor de Comerţ, şi mă refer la cei care au depus bilanţul şi care au dovedit prin cifre reale că-şi fac datoria faţă de bugetul naţional”, a menţionat şeful CCIR.
În viziunea lui Daraban, Capitala „nu merită şapte primării”, întrucât „nu mai putem funcţiona în paradigma anilor 1968”. „Eu tot sper că în viitorul apropiat statul se va reseta. Noi nu mai putem suporta ambiţiile unui primărel de localitate, care ţine musai să aibă sală de sport, şcoală, grădiniţă, el neavând copii. Cred că aceste lucruri, aceste cheltuieli deşănţate trebuie să se termine. Nu cred că mai putem ţine consilieri judeţeni care vin jumătate de oră la şedinţă şi pleacă cu o indemnizaţie mai mare decât salariul profesorului pe care l-am văzut în Piaţa Victoriei. Nu mai vorbesc despre municipiul Bucureşti, care nu cred că merită şapte primării. Eu cred că una e suficientă. Această reorganizare administrativă, pentru care vreau să le mulţumesc organizaţiilor patronale de ramură care au semnat alături de noi această petiţie, cred că este unica soluţie. Nu mai putem funcţiona în paradigma anilor 1968. Vreau să încercăm să rămânem optimişti, dacă se poate, şi să vă asigur de tot sprijinul şi implicarea Camerei de Comerţ în a vă sprijini interesele. Nu avem niciun parti-pris, ne-am trecut singuri în statut că nu avem voie să facem politică. Politica noastră este cea dictată de dvs., mediul de business”, a subliniat el. AGERPRES