Acţiunile Microsoft au urcat în timpul şedinţei bursiere de marţi cu 1,1%, capitalizarea sa depăşind pentru scurt timp pragul de 2.000 de miliarde de dolari.
Indicele Nasdaq al Bursei de la New York s-a apreciat cu 0,79% marţi, ajungând la valoarea record de 14.253,27 puncte, pe fondul avansului acţiunilor din domeniul tehnologiei, titlurile Apple, Facebook şi Amazon înregistrând fiecare creşteri de peste 1%.
Acţiunile Microsoft se tranzacţionau marţi la 265,79 dolari, peste pragul de 265,55 dolari cerut pentru o capitalizare bursieră de 2.000 de miliarde de dolari. Titlurile gigantului tehnologic american au închis în creştere cu 1,10%, la 265,51 dolari.
Microsoft, înfiinţată de Bill Gates şi Paul Allen în aprilie 1975, devine a doua companie din Statele Unite, după Apple Inc, a cărei evaluare depăşeşte 2.000 de miliarde de dolari. În prezent, capitalizarea bursieră a Apple este de 2.200 de miliarde de dolari.
Anul acesta, titlurile Microsoft au crescut cu peste 19% la Bursa de la New York, faţă de un avans de 1% pentru Apple şi de 7% pentru Amazon.com.
În timpul pandemiei, Microsoft a înregistrat o creştere semnificativă a veniturilor, în urma majorării cererii pentru serviciile sale de cloud-computing, soluţii de productivitate la locul de muncă şi PC-uri.
Conform clasamentului realizat de firma de consultanţă Kantar, Amazon şi Apple sunt în 2021 cele mai valoroase branduri din lume, dar brandurile din China ocupă poziţii din ce în ce mai ridicate în top, depăşindu-le pe cele europene. Amazon, înfiinţat în 1994 de Jeff Bezos, rămâne cel mai valoros brand global, cu o valoare estimată la 684 miliarde de dolari, fiind urmat de Apple, înfiinţat în 1976, cu 612 miliarde de dolari, şi Google, cu 458 miliarde de dolari, arată datele Kantar. AGERPRES