MedLife, cel mai mare operator privat de sănătate, deschide un nou laborator de testare şi depistare a coronavirusului care ar urma să devină operaţional în scurt timp, după cum au transmis reprezentanţii companiei.

„Lucrăm în regim de urgenţă la finalizarea unui nou laborator care a fost pus pe poziţii în ultimele cinci zile. Este un laborator Real Time – PCR, dotat cu circuite şi echipamente speciale şi dedicat efectuării testelor pentru depistarea virusului SARS-CoV-2. Noua unitate va funcţiona în condiţii de maximă siguranţă şi la standardele impuse de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Suntem într-o perioadă foarte avansată de testare urmând ca laboratorul să devină operaţional în scurt timp”, au transmis reprezentanţii MedLife, care au precizat că detalii privind capacitatea laboratorului sau de unde vor veni probele şi pacienţii pentru testare vor fi date după punerea în funcţiune a laboratorului.

Autorităţile au contactat mai mulţi operatori privaţi în legătură cu capacităţile lor de testare, iar două reţele private prelucrează sau urmează să prelucreze teste pentru depistarea coronavirusului.