Sixense România, companie specializată în soluții de monitorizare a comportării construcțiilor în timp, a încheiat anul 2022 cu afaceri totale de aproximativ 950.000 de euro, în creștere cu 78% față de anul anterior. Creșterea cifrei de afaceri a companiei, ce oferă servicii de nișă cu o importantă componentă digitală în industria de construcții din România, s-a produs în condiții de profitabilitate.

Unul dintre factorii care au dus la creșterea business-ului Sixense România în 2022 a fost implicarea mai mare în proiecte publice. Aproximativ 60% din cifra de afaceri a companiei anul trecut a provenit din servicii oferite în proiecte de infrastructură de transport, unde Sixense România monitorizează atât proiecte de autostradă, cât și poduri. Proiecte cum ar fi: Lot 3 Autostrada Lugoj-Deva, Podul nou Agigea, Pod Ulmeni sau Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf sunt câteva dintre cele mai reprezentative din portofoliul curent al companiei, din categoria de infrastructură.

De asemenea, un alt aspect care a contribuit la creșterea cifrei de afaceri a fost extinderea echipei și a activității la nivel național. În prezent, compania poate deservi nevoi ale gestionarilor de infrastructură sau ale dezvoltatorilor și investitorilor privați atât în București, cât și în zona de vest și de nord a țării (Cluj și Iași).

Sixense România oferă servicii și soluții digitale pentru sănătatea mediului construit, plasându-se la intersecția dintre două domenii: inginerie și tehnologie. Ca urmare, cele mai accesate servicii ale companiei în 2022 au fost: monitorizarea automatizată în timp real, testarea și monitorizarea podurilor, respectiv inspectările structurale.

Chiar dacă anul 2022 a fost unul cu multe provocări în industria construcțiilor, interesul pentru serviciile de urmărire în timp a construcțiilor a crescut foarte mult. De asemenea, remarc și deschiderea față de utilizarea de soluții digitale în acest sens și față de monitorizarea construcțiilor pe toată durata de viață, nu doar în etapa de execuție. Deși a fost un an marcat de creșterea costurilor la echipamente sau de blocarea anumitor investiții rezidențiale și office în Capitală, sunt de părere că preocuparea pentru sănătatea structurală a proiectelor de construcții este tot mai mare și are nevoie de specialiști bine pregătiți, care să știe cum să o traducă în soluții moderne, performante, ce eficientizează bugete pe termen lung”, a declarat Mariana Garștea, Director General Sixense România.