Atunci când o femeie își dorește să devină mamă, uneori, visul ei se împlinește repede. Alteori este un drum lung și anevoios, la finalul căruia întâlnim o mamă greu încercată.
În luna martie, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA celebrează forța extraordinară care exită în fiecare mamă și care se naște odată cu visul ei să aibă un copil. Sub deviza Mamele fac medicina să fie extraordinară, campania de recunoaștere a superputerii mamelor din România, inițiată de REGINA MARIA, își propune să aducă în prim-plan poveștile unor femei care, prin instinctul lor, completat de multă învățare, au ales să caute soluții și să reușească, în final, să devină mame. Chiar și atunci când drumul părea lung și presărat cu multe provocări medicale.
“Mamele sunt înzestrate cu superputeri, unele pe care nici nu știau că le pot avea. Primesc deseori în cabinet femei care vin cu un diagnostic greu, dar care vor să lupte pentru copilul lor. Uneori plecăm de la 2% șanse de reușită, însă mama este cea care decide să îi acorde 100% șanse. Încrederea și determinarea mamei completează priceperea și performanța noastră medicală.”, spune dr. Hadi Rahimian, Coordonatorul Centrului de Chirurgie Fetală și Directorul Medical al Spitalului Regina Maria Băneasa.
Instinctul unei mame este unic și devine far călăuzitor atât pentru copil, cât și pentru cele care le-au dat viață. Începe o nouă etapă de cunoaștere și autocunoaștere, sute de ore de cercetare, studiu și pregătire pentru noua viață. Instinctul mamei, din momentul în care a rămas însărcinată, completat de această învățare continuă, o ajută să facă alegerile cele mai bune pentru ea și copilul mult dorit.
O mamă știe când să meargă la medic, știe când ceva este în neregulă, când să ceară sprijinul unei echipe care să creadă în ea și în copilul ei, dincolo de statistici și diagnostice sumbre.
Sunt foarte multe lecții pe care și noi, medicii, le învățăm de la pacientele noastre. Fiecare mamă ne învață că vulnerabilitea, fragilitatea și hotărârea înseamnă putere. Puterea de a continua și de a găsi speranță și soluții, chiar și în fața celor mai dificile diagnostice, pentru ele sau copiii lor. Puterea mamelor este extraordinară, susține dr Dana Zaciu, Șef Secție Terapie Intensivă Neonatală, în cadrul Spitalului Regina Maria Băneasa, unul dintre cei mai titrați neonatologi din România, prin mâinile căreia au trecut cazuri extrem de grele de nou născuți prematur sau cu afecțiuni complexe care le limitau șansele la supraviețuire, dar care au reușit datorită încrederiii mamelor și a profesionalismului echipei medicale.
De 27 de ani, medicii de la REGINA MARIA fac performanță medicală pentru sănătatea mamei și a copilului, deschizând noi orizonturi pentru salvarea sarcinilor cu risc și a nou-născuților prematuri.
Suntem alături de mame cu toată priceperea și evoluția medicinei, dublate de tehnologia de ultimă generație și multă empatie din partea întregii echipe medicale. Este remarcabil cum, în tot acest timp, mamele au avut partea lor de contribuție la medicina extraordinară. Pentru că ele au puterea să schimbe lumea și pe umerii lor se clădește viitorul nostru. Azi este rândul nostru să le mulțumim!, este mesajul transmis tuturor mamelor din România de reprezentanții REGINA MARIA, cu ocazia zilei de 8 Martie.