Conferința Positive Business – a talk about ESG, sustainabilty and positive impact in business, organizată de BusinessMark pe 6 octombrie la București, a prilejuit un panel de dezbatere moderat de Daniel Drăgan, Managing Partner, BusinessMark, la care au participat Simona Petrescu (UniCredit Bank), Oana Cojocaru (Globalworth România), Ștefania Bătrînca (Bergenbier), Magdalena Caramilea (Autonom), Corina Blănaru (PKF Finconta ESG), Adrian Banu (Sezamo) și Mircea Ilie (Argonautica Edu & Viitor Plus).

De la începutul lui 2023, tot mai multe companii par să fie mai interesate de sustenabilitate, însă apar, în continuare, și multe provocări, a precizat Corina Blănaru, Partener, PKF Finconta ESG. „Aceste modificări legislative recente pun multe companii în dificultate în a-și face planuri, astfel că trebuie să ia niște decizii. Legislația este, în acest moment, destul de ambiguă și nu există o sancțiune clară. Vor reuși companiile care merg pe ideea de programe pe câțiva ani sau cele care, realist vorbind, au în vedere un exit în doi, trei, patru ani, pentru că analiza nu se mai face doar din punct de vedere al profitului generat. Analizezi o companie din punct de vedere al impactului pe care îl are asupra oamenilor, asupra mediului și din punct de vedere al profitului. Și, astfel, această declarație nefinanciară trebuie să vină cu informații care să te ajute să înțelegi întregul climat al companiei. Mie mi se pare că se ridică foarte mult companiile mici și mijlocii care au în vedere să crească, să acceseze fonduri și să se dezvolte. Ele sunt foarte dinamice: participă la conferințe, pun întrebări, vin la întâlniri. Este un hățiș legislativ și urmează foarte multe directive ce vor schimba și completa directivele existente. Cred că toată lumea va trebui să îmbrățișeze aceste standarde”, a spus Corina Blănaru.

De aceeași părere a fost și Magdalena Caramilea, Sustainability Director, Autonom, care, însă, a subliniat că organizațiile nu pot face lucrurile pe cont propriu, pentru că fac parte dintr-un ecosistem mai complex. „Față de acum câțiva ani, când am început să conturăm strategia de sustenabilitate, am observat o creștere a conștientizării, la nivel național. Discuțiile cu partenerii noștri sunt mult mai facile. Noi suntem parte dintr-un întreg ecosistem – nu putem face lucrurile singuri, iar ESG ne ajută să facem lucruri împreună. Pentru noi, orice criză vine și cu oportunității. Dacă schimbi focusul, poți face lucrurile să se întâmple”.

„Dacă la nivel operațional, de business, părem cu toții diferiți, avem în comun accesul la finanțare și mi se pare foarte coerent modul în care a venit această abordare. Poate că am fi putut începe mai devreme, la nivel de conștientizare, dar e clar că mai devreme sau mai târziu ne va cuprinde pe toți. Dacă luăm măsuri din timp, testăm, punem întrebări, avem timp de testat”, a menționat Magdalena Caramilea.

În acest context, Mircea Ilie, Coach și consultant de sustenabilitate, Argonautica Edu & Viitor Plus, a punctat faptul că acele companii care doresc să mai rămână relevante în următorii 5-10 ani trebuie să transforme modul în care fac business fără să aștepte reglementările impuse la nivel național și internațional. „Crize vor veni și vor fi din ce în ce mai dese, tot mai puternice și din direcții diferite. Să facem niște analize cât să putem înțelege ce ar putea să ne mai lovească – nu putem face prognoze, dar putem analiza riscurile și să înțelegem niște direcții. Firmele care vor mai fi în piață peste 5-10 ani sunt firmele care se uită de acum la ceea ce va fi atunci și care iau măsuri pentru viitor. Cele care așteaptă reglementări, directive, formulare au toate șansele să iasă din piață, pentru că nu vor fi pregătite pentru ceea ce va veni. În clipa în care fiecare dintre noi înțelege care este impactul real și cum putem face lucrurile mai bine atât acasă, cât și la muncă, dacă reușim să înțelegem și să privim altfel lucrurile, putem reuși să producem schimbarea. Sunt convins că putem produce schimbarea prin educație la nivel profund. Ceea ce pot face companiile este să ofere un cadru pentru ceea ce se întâmplă”, a adăugat Mircea Ilie.

Conferința „Positive Business – a talk about ESG, sustainabilty and positive impact in business” a fost organizată de BusinessMark. Platformele Oameni și Companii – EventsMax.ro, GlobalManager.ro, Administratie.ro – sunt parteneri de comunicare ai evenimentelor BusinessMark.