Lucrările la Parcul Auto Transilvania Motor Ring au fost reluate după aproape patru ani

Consiliul Judeţean Mureş a anunţat reluarea lucrărilor la cel mai amplu proiect al său, “Parc Auto pentru Sporturi cu Motor – Transilvania Motor Ring”, după aproape patru ani de la întreruperea acestora, fapt ce a dus la pierderea unei părţi dintr-o finanţare europeană din cauza neonorării contractului de către câştigătorul iniţial al licitaţiei.

Investiţia presupune construcţia unui circuit de viteză cu lungime totală de 3,7 kilometri, precum şi o serie de alte lucrări, cum ar fi drum de acces (DJ 151B – Parc auto), lucrări de protecţie şi siguranţă, boxe, tribună, parcări şi altele.

“Durata de execuţie a lucrărilor este de 8 luni. În anul 2016, Consiliul Judeţean Mureş a încheiat un nou contract pentru realizarea investiţiei după ce contractul iniţial de execuţie a lucrărilor, încheiat în anul 2011 cu SC Cooperativa Edile Appennino SCRL, a fost reziliat, începând cu data de 24 iunie 2014. În luna februarie 2016 a avut loc executarea silită a fostului antreprenor, care nu a predat în mod voluntar amplasamentul lucrărilor. Anul trecut, în data de 14 iunie, Consiliul Judeţean a semnat un acord contractual pentru reactualizarea Proiectului tehnic nr.190.1/2009 şi finalizarea lucrărilor din cadrul proiectului ‘Parc auto pentru sporturi cu motor’ cu Asocierea S.C. Contranscom Construcţii Benţa S.R.L. – S.C. Beta Cops S.R.L, în valoare de 20.998.354,34 lei fără TVA”, se menţionează în comunicatul de presă.

În luna ianuarie 2016, Consiliul Judeţean Mureş a obţinut, după doi ani de procese, o hotărâre judecătorească definitivă de evacuare a constructorului italian Cooperativa Edile Appennino SCRL de pe amplasamentul lucrărilor de investiţii “Parc Auto pentru Sporturi cu Motor – Transilvania Motor Ring”, însă între timp a pierdut circa 12 milioane de lei din finanţarea europeană.

“Transilvania Motor Ring”, unul dintre proiectele cele mai importante ale CJ Mureş, a beneficiat de cofinanţare prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, a avut o valoare totală de 58.136.243,07 lei, dar trebuie finalizat din fonduri proprii ale administraţiei judeţene pentru ca banii investiţi până acum din fonduri europene să nu trebuiască restituiţi.

“Transilvania Motor Ring” este proiectat pentru o suprafaţă de peste 50 de hectare, va fi prevăzut cu un circuit de viteză de peste 3,5 kilometri, cu sistem de cronometraj, control concurs şi punct de informare, o clădire centrală cu spaţii pentru oficiali şi presă, boxe duble, tribune, restaurante, depozite, parcări, dar şi spaţii de lucru pentru echipe. AGERPRES