Brandul Renault vrea ca până în 2030 să vândă în Europa doar vehicule electrice, faţă de obiectivul precedent de 90%, a anunţat directorul general Luca de Meo, adăugând că „va urma Dacia, iar electrificarea ei va fi realizată astfel încât nu vom majora preţurile”.
Renault a decis să producă în China modelul electric Dacia Spring. „Pregătim condiţiile pentru ca Renault să fie un brand 100% electric până în 2030”, le-a spus jurnaliştilor Luca de Meo la un eveniment al companiei.
Brandul Renault va lansa anul acesta un model compact electric, Megane, şi în curând o versiune modernizată a automobilului mic Renault 5, ambele produse în Franţa.
„Compania a reuşit să-şi reducă costurile fixe cu două miliarde de euro pe an, mai repede decât am prevăzut”, a explicat şeful Renault.
În primele 10 luni din 2021, modelul Renault Zoe a fost al treilea cel mai bine vândut vehicul complet electric din Europa, după Model 3 de la Tesla şi ID.3 de la Volkswagen. De asemenea, 15.000 de comenzi pentru Dacia Spring, un model produs în China, au fost făcute în primul semestru din 2021. AGERPRES