„Vorbim de așteptări și vorbim de siguranță și stabilitate. Dacă, în pandemie, foarte multe companii au fost nevoite să reducă personalul sau să implementeze șomajul tehnic, acum ne confruntăm cu creșterea de costuri, cu inflația – cred că una dintre așteptări este cea de siguranță; vorbim despre teama de ce ne poate aduce ziua de mâine”, a afirmat Loredana Suiugan, HR Director, PGS SOFA & CO, în cadrul conferinței HR Vibes Oradea, de pe 7 octombrie.
„O strategie bună, o echipă de management solidă, care lucrează împreună, poate transmite angajaților că ziua de mâine nu este un pericol pentru ei. Securitatea zilei de mâine este, cred, una din principalele așteptări, mai ales în zona de producție. Ne confruntăm mulți cu problema fluctuației de personal. La cei din zona de producție directă, nu știu dacă este o alternativă career path-ul – lucrăm foarte mult pe cultivarea sentimentului de siguranță și securitate la locul de muncă. Noi ne-am permis să adresăm o zonă a candidaților care sunt mai puțin alfabetizați – ce bine ar fi să ne asumăm ca oameni de HR să facem asta asupra întregii comunități! Dacă nu transpunem cunoștințele noastre în comunitate, atunci nu vom schimba lucrurile. Angajații noștri își doresc siguranță, curățenie, o hrană caldă și o vorbă bună”, a spus Loredana Suiugan.
Nu doar așteptările angajaților s-au schimbat post-pandemie, ci și rolul oamenilor de HR, a punctat Bogdan Băbălău-Maghiar, Fondator, Action Mind Group. „În contextul pandemic și în contextul regional de acum, s-au accentuat nevoile și am început să fim mai atenți la ele. Vorbim despre nevoia de siguranță – aceasta este mai accentuată și din cauza războiului din regiune. Noi, ca și oameni de HR, trebuie să fim pregătiți, să deschidem ochii și să fim foarte strategici. Să vedem lucrurile care contează, să le scoatem în față și să le folosim în avantajul nostru și al business-ului”.
„Rolul de HR e cel de catalizator și cred că poziția de HR e în topul complexității dintr-o organizație, pentru că nu ține doar de aspecte de resurse umane, ci și de zonă financiară, apoi trebuie să înțelegi planul de business și aș merge, chiar, și în zona de producție, pentru că trebuie să înțelegi foarte mult din ce se întâmplă și cum poți ajuta. Acest rol de HR este unul catalizator – el strânge toate componentele din business și creează contextele potrivite, astfel încât organizația să se dezvolte. Încă nu este văzut așa, în marea majoritate a cazurilor, însă cred că în viitor, componenta de HR va fi prezentă tot mai mult la masa board-ului și va avea un impact tot mai mare în business”, a concluzionat Bogdan Băbălău-Maghiar.
Pe 7 octombrie 2022, BusinessMark a organizat prima ediție HR Vibes ce a avut loc la Oradea, eveniment dedicat specialiștilor de resurse umane locali. Au participat ca speakeri 17 profesioniști din companii naționale și internaționale, alături de care s-au dezbătut principalele provocări cu care se confruntă departamentele de resurse umane și organizațiile și cum putem atrage și păstra angajații în companie. Cei care nu au ajuns la eveniment pot solicita înregistrarea conferinței pe site-ul BusinessMark, în secțiunea On Demand.
HR Vibes Oradea este un eveniment organizat de BusinessMark. Platformele Oameni și Companii – GlobalManager.ro, GlobalHRManager.ro, Administratie.ro și EventsOnline.ro – sunt parteneri de comunicare ai evenimentelor BusinessMark.