Premier Imobiliare, cea mai mare companie imobiliară din zona de sud a Capitalei, anunță începerea lucrărilor la proiectul imobiliar Olympus Residence, începând cu luna februarie a acestui an.
Ansamblul Olympus Residence este amplasat pe Șoseaua Olteniței și reprezintă rezultatul a 23 de ani de experiență în dezvoltarea și promovarea imobiliară pe care a acumulat-o Premier Imobiliare.
”Un proiect rezidențial sănătos, modern, util și durabil destinat familiilor, si nu numai. L-am numit Olympus pentru că adună la un loc toată experiența acumulată în cei 23 de ani de existență în piața imobiliară a companiei. Olympus nu va fi doar un ansamblu care pe lângă faptul că promite și realizează, va fi un mic orășel ‘cu de toate’, cum îmi place să îi spun. Va fi întruchiparea vie, daca imi permiteți, a spiritului și principiilor Premier. Mentinând linia, Cartierul Olympus este, probabil, cel mai complet ansamblu rezidențial construit vreodată în Zona de Sud”, spune Alexandru Leona, Manager de Marketing, Premier Imobiliare.
Noul condominiu marca Premier va fi construit secvențial. Prima fazăcuprinde un corp de clădire (bloc) cu 2 scări și regim de înălțime S+P+6 etaje. Vor fi disponibile 86 de unități locative în această primă fază, garsoniere și apartamente cu 2, 3 și 4 camere. Ultimul nivel va fi format exclusiv din 4unități locative tip penthouse (suprafețe generoase, terase largi, vedere, etc.), pe fiecare scară. Termenul de finalizare pentru faza I este20 decembrie 2016.
Prețurile pentru unitățile locative din ansamblul Olympus Residence pornesc de la 21.500 de euro și ajung până la 95.000 de euro. Astfel, românii care sunt în căutarea unei locuințe în Zona de Sud pot plăti pentru o garsonieră între 21.500 de euro (cu 28.65 mp) și 39.500 de euro (cu 37.75 mp), pentru un apartament de 2 camere între 29.300 de euro (cu 39.15 mp) și 82.300 de euro (cu 78.45 mp), iar pentru un apartament de 3 camere între 71.500 de euro (cu 68.1 mp) și 95.000 de euro (cu 90.4 mp). Prețurile includ T.V.A. de 5%.
În cadrul ansamblului Olympus Residence, viitorii proprietari vor beneficia de o serie de facilități precum teren de sport, locuri de joacă pentru copii, străzi ṣi trotuare pietonale amenajate, acces controlat cu bariere, spaţii verzi, locuri de parcare. Amplasarea sa oferă acces facil la mijloacele de transport suprateran dar și la metrou (10 minute distanță față de stațiile Piața Sudului, Apărătorii Patriei).