Evenimentul „Local Companies – International Perspectives” organizat de către Supreme Council of European Business (SCEB) și British Romanian Chamber of Commerce (BRCC) a avut loc joi, 6 aprilie 2023 – la Grand Hotel Traian, Iași și a fost dedicat mediului de afaceri din regiunea Moldovei. Unul dintre obiectivele principale ale conferinței a fost acela de a încuraja antreprenorii care își doresc să acceseze noi piețe europene sau non-europene să nu mai amâne momentul deciziei.

Temele abordate de către speakerii evenimentului au fost variante și au creat un tablou complex al celor mai importante aspecte pe care oamenii de afaceri trebuie să le integreze în planurile lor de internaționalizare. Astfel, o parte a conferinței a fost dedicată informațiilor specifice despre standardele și certificările de care companiile au nevoie, prezentate de către Ionuț NACHE – Owner INAQ Consulting, despre nevoile de finanțare în contextul crizelor repetate și de a asigura un viitor sustenabil explicate de către Tiberiu STROE – Clients Director, State Funds Division, EximBank și despre avantajele companiilor care vând la nivel internațional detaliate de către Andrei PODEANU– Key Account Manager, DHL.

Dintr-o perspectivă aplicată și cu exemple din activitatea profesională Daniela NECEFOR – Founder, Total Business Solutions, a vorbit despre importanța unui brand personal puternic de care antreprenorii au nevoie, iar Dan BERINDE – Managing Partner, Coaching Partners a arătat cum un manager poate abordeze și să gestioneze eficient diferențele culturale ale echipelor mixte.

Poveștile de succes ale oamenilor de afaceri reprezintă surse importante de inspirație pentru antreprenorii la început de drum și nu numai. Astfel, Dan DRĂGHICI – General Manager, Drăghici Dental, a explicat felul în care compania lui s-a dezvoltat și cum se pot identifica sectoarele și piețele cu potențial de creștere în Europa, iar Nicu Severin SÂNZIANU – Managing Consultant, PREMIAN – a vorbit despre oportunitățile de dezvoltare ale companiilor locale și
despre riscurile care pot apărea.

În încheiere, Paul Butnariu – Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi a prezentat celor aflați în sală statistici despre economia județului Iași, despre investițiile străine directe și ponderea capitalului străin, precum și prognoze macroeconomice la nivel național.

Comunitățile de afaceri la nivel regional sunt dinamice, puternice și formate din antreprenori cu excepționale povești de succes. Cred că este esențială conexiunea dintre mediul de afaceri din capitală cu cel din țară deoarece doar împreună putem fi mai puternici și putem construi companii care să treacă testul timpului, precizează Mehmet Sumeroglu, SCEB Chairman.

Acest eveniment a reușit să aducă împreună companii din nordul țării, aparținând diverselor industrii, oferindu-le șansa de a discuta și a explora oportunitățile de afaceri la nivel internațional. Mediul de afaceri românesc are un potențial enorm de a se dezvolta pe plan internațional, având la bază antreprenori cu experiență ce pot trasa noi orizonturi în afara țării, menționează Madalina Cîinaru, BRCC Head of Bucharest Office.

Alături de cele două organizații au fost, în calitate de parteneri: Diamond – Inaq Consulting, Gold – Cost Contab Group, Silver – EximBank, Wine Partners – Camele Cricova. În categoria Supporting Partners s-au aflat: MBS Holding, Nomade Communication, MAPPS – Evaluatori de valori, Tzigaret Design și ADR N-E. În categoria Partenerilor Media trebuie menționați: Ziarul Bursa, TheBizz, The Diplomat, Transilvania Business, Oameni și Companii, Events Online și Business Mark.

Supreme Council of European Business este o organizație internațională care își propune să creeze și să dezvolte oportunități de afaceri pentru progresul economic și educațional al fiecărui cetățean al lumii. SCEB acționează prin consilii sectoriale din țări europene și non-europene și reunește oameni de afaceri, factori de decizie și experți din diverse industrii. Întreaga comunitate lucrează împreună pentru a crea un mediu de afaceri internațional caracterizat de agilitate și mai bine adaptat provocărilor actuale.

British Romanian Chamber of Commerce – o cameră de comerț cu prezență în Londra și București, este cea mai importantă organizație condusă de afaceri care promovează comerțul și investițiile bilaterale între Regatul Unit și România din 1998. Camera de comerț se implică activ în crearea şi susţinerea unui mediu de afaceri dinamic, în care liberul schimb și investițiile sprijină companiile în procesul de dezvoltare.