Lenovo concediază 3.200 de angajaţi la nivel global

LenovoLenovo Group, cel mai mare producător de PC-uri, a raportat rezultate financiare sub estimările analiştilor şi a anunţat concedierea a 3.200 de angajaţi pe plan global, transmite BBC. În trimestrul II 2015, profitul net a scăzut cu 51%, la 105 milioane de dolari, în timp ce veniturile au urcat cu 3%, la 10,7 miliarde de dolari, sub estimările analiştilor, de 11,29 miliarde de dolari.

Compania chineză a raportat un declin accentuat al vânzărilor la divizia sa de telefonie mobilă, ceea ce reflectă sporirea concurenţei internaţionale pe piaţa smartphone-urilor. Lenovo intenţionează să concedieze aproximativ 10% din personalul administrativ, ca parte a măsurilor de reducere a costurilor cu 650 milioane de dolari în acest an.

Lenovo va restructura activitatea diviziei care produce telefoane mobile inteligente, pe fondul “mediului dificil de pe piaţă din ultimii ani”, a afirmat directorul general al companiei, Yuanqing Yang. Pierderile înainte de taxe înregistrate la divizia de telefonie mobilă în trimestrul doi din 2015 s-au ridicat la 292 de milioane de dolari.

Acţiunile Lenovo au scăzut la bursă cu aproape 9%, ajungând la cel mai redus nivel din februarie 2014, după publicarea rezultatelor financiare. Cota de piaţă a Lenovo pe piaţa PC-urilor a ajuns la nivelul record de 20,6%. AGERPRES