Legea referitoare la interzicerea fumatului în spaţiile publice închise a fost declarată constituţională

fumatul interzisCurtea Constituţională a României a decis că este constituţională legea referitoare la interzicerea fumatului în spaţiile publice închise. CCR a respins astfel sesizarea pe această temă depusă de mai mulţi senatori în decembrie anul trecut.

Proiectul de lege prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului. Actul normativ a fost adoptat pe 15 decembrie 2015 de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Senatorul independent Alfred Laurenţiu Mihai declara, la acea dată, că, în opinia parlamentarilor care au depus contestaţia, legea în forma în care a fost adoptată separă fumătorii în două categorii: cei care pot fuma în aeroporturi sau cei care sunt în închisori de maximă siguranţă şi ceilalţi fumători, care nu au voie. AGERPRES