Legea “business angels” a fost promulgată de preşedintele Iohannis

iohannis_fond_albastruPreşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii privind stimularea investitorilor individuali – business angels.

Potrivit legii, investitorul “business angel” este scutit de impozit asupra veniturilor din dividendele de la firma în care a făcut investiţia, timp de 5 ani. În plus, când decide să vândă părţile sociale obţinute în firmă, este scutit de impozit pe câştigul obţinut (diferenţa pozitivă între preţul de vânzare şi preţul de cumpărare), dacă transferul are loc după trecerea unui termen de trei ani de la dobândire.

Pentru a beneficia de prevederile legii, investitorul trebuie să intre în afacere în calitate de persoană fizică şi poate primi maxim 49% din SRL-ul în care investeşte. Firma în care se investeşte obţine capitalul necesar dezvoltării afacerii printr-un împrumut fără dobândă. Pe lângă bani, atrage în firmă şi experienţă şi know-how de la investitor.

La rândul său, firma în care se investeşte trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: să fie societate cu răspundere limitată (SRL), să fie întreprindere autonomă, nu se află în stare de faliment ori lichidare. În plus, trebuie să fie o microîntreprindere sau o firmă mică (cu active şi cifra de afaceri mai mici de 10 milioane de euro şi mai puţin de 50 salariaţi).

Sub incidenţa legii nu intră investiţiile realizate în societăţi care desfăşoară activităţi în domeniile bancar, asigurări şi reasigurări, piaţă de capital, intermedieri financiare, orice alte activităţi în domeniile financiar, tranzacţii imobiliare, închiriere active imobiliare, intermedieri în domeniul imobiliar, dezvoltare imobiliară, jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de oţel, producţie sau comercializare de cărbune, construcţii de nave maritime şi fluviale, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe si preparate stupefiante şi psihotrope, consultanţă în orice domeniu.

De asemenea, şeful statului a semnat joi decretele pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG nr. 79/2014 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, a Legii pentru aprobarea unor măsuri în domeniul promovării producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie şi privind modificarea şi completarea unor acte normative, a Legii pentru aprobarea OUG nr. 20/2014 privind înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, stabilirea unor măsuri de eficientizare a activităţii de privatizare pentru dezvoltarea în condiţii de profitabilitate a activităţii operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la anumiţi operatori economici, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a Legii privind aprobarea OUG nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal bugetare şi modificarea unor acte normative. AGERPRES