Laurenţiu Trocan este noul country manager al companiei D-Link

Trocan_LaurentiuLaurenţiu Trocan, care până de curând a gestionat vânzările companiei taiwaneze D-Link de pe plan local, a fost promovat în funcţia de country manager, preluând astfel responsabilitatea pentru întreaga activitate din România a producătorului asiatic de reţelistică. El are o experienţă de peste 16 ani în domeniul vânzărilor în industrii precum telecomunicaţii, IT, sănătate şi resurse umane.

“În noul rol de country manager îmi propun să coordonez implementarea strategiei D-Link la nivel global, şi anume consolidarea relaţiilor comerciale cu importatorii şi distributorii, crearea de noi canale de vânzare, în special în rândul operatorilor de telecomunicaţii şi al integratorilor, şi nu în ultimul rând consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor comerciale cu partenerii tradiţionali din retail şi online”, a declarat Trocan, citat de Ziarul Financiar.

Laurenţiu Trocan s-a alăturat echipei D-Link în 2014 pe poziţia de director de vânzări, el având ca ţintă dezvoltarea businessului companiei taiwaneze pe plan local atât pe segmentul adresat consumatorilor individuali, cât şi pe segmentul B2B (business to business).

Înainte de a face parte din echipa D-Link, Laurenţiu Trocan a ocupat poziţia de director comercial în cadrul dezvoltatorului local de software Softelligence timp de doi ani. Anterior, el a lucrat în cadrul clinicii private Medicover, fiind responsabil de activităţile de marketing şi vânzări. De asemenea, el a lucrat şi pentru firma de recrutare Adecco şi pentru companiile telecom Zapp (achiziţionat de Telekom Mobile în anul 2009) şi Connex (actualul Vodafone).