În cadrul webinarului EventsOnline.ro din luna noiembrie, care a avut ca temă „Marketingul evenimentelor”, Laurențiu Pop, CEO EventMix.live, a vorbit despre platforma sa, funcționalitățile acesteia și modul în care utilizarea ei ușurează eforturile organizatorilor de evenimente.

Laurențiu a dezvăluit că platforma Eventmix a fost creată pentru a facilita organizarea de evenimente într-un timp scurt, iar lucrurile să fie în același timp personalizabile. S-a investit foarte mult în dezvoltarea platformei, pentru a face lucrurile să funcționeze cât mai simplu.

Platforma Eventmix are o gamă largă de funcții care pot fi folosite în timpul evenimentelor online –un chat pe care să se realizeze comunicarea, puteți vedea userii care sunt online, există și o secțiune de Q&A, puteți dezvolta chiar și sondaje. Pentru a crește interactivitatea, se pot crea și mese de discuții, pentru ca participanții să poată comunica între ei. După finalizarea evenimentului, organizatorii primesc acces și la o înregistrare a acestuia.

„Pentru a veni în întâmpinarea evenimentelor cu sponsori care își doresc să aibă o prezență activă, am creat o secțiune în care sponsorii își pot prezenta serviciile sau produsele pe care le vând”, a adăugat Laurențiu.

Un alt atribut al platformei, este că „fiecare eveniment creat în EventMix are câte un landing page, acesta are rolul de a vă ajuta să faceți managementul participanților, cât și generarea și vânzarea de bilete. Landingpage-ul se poate personaliza în funcție de nevoile de branding. Pe lângă personalizarea landingpage-ului, aveți posibilitatea să personalizați și linkul evenimentului”, spune invitatul nostru. Cea mai importantă funcție disponibilă pe Eventmix este, însă, cea de ticketing, care le dă utilizatorilor posibilitatea de a crea și de a vinde bilete. Banii ajung la organizatori în timp real, iar facturile sunt generate automat de platformă și trimise pe e-mail, ușurand astfel munca organizatorilor.

Toate funcțiile platformei sunt disponibile odată cu achiziționarea unui abonament Eventmix.

***

EventsOnline.ro este platforma evenimentelor business și profesionale. Organizatorii își pot posta gratuit evenimentele pe platformă, pentru ca informațiile să ajungă la participanți sau sponsori. Peste 30.000 de executivi, antreprenori și specialiști din toate domeniile accesează platforma lunar pentru a căuta informații despre evenimentele de interes.

Abonează-te gratuit la newsletter-ul EventsOnline, aici, și poți primi alerte săptămânale cu evenimente din domeniul care te interesează.

Dacă vrei să publici evenimentele tale, fă-ți un cont gratuit aici.