Laurențiu Idita este inginer și manager cu experiență în industria construcțiilor, și lucreaza la Soletanche Bachy Fundații SRL, o companie specializată în inginerie geotehnică și fundații speciale, parte din grupul Soletanche Bachy. Laurențiu este absolvent al unui  INDE MBA din cadrul Bucharest Business School, cursuri care l-au ajutat în parcursul său profesional să performeze în industria construcțiilor și să îmbine cu succes „cunoștințe tehnice, abilități de comunicare și gestionare a oamenilor și a proiectelor, precum și o atitudine proactivă și deschisă la schimbare”.

Laurențiu și-a început cariera ca inginer în construcții, dar a trecut apoi la gestionarea proiectelor în industria petrolului și gazelor naturale, câștigând experiență valoroasă în domenii variate. Mai târziu, s-a întors la construcții, unde a devenit senior project manager și responsabil de achiziții într-o companie multinațională. „Am dorit mereu să învăț cât mai multe lucruri noi și să nu mă opresc la un anumit nivel, așa că am acceptat o oportunitate de a lucra în domeniul petrolului și gazelor naturale, pe poziția de manager de proiect. Experiența mea în acest domeniu a fost foarte interesantă, oferindu-mi multe informații și lecții tehnice, precum și îmbunătățirea abilităților mele in managementul proiectelor”, declară Laurențiu despre parcursul său profesional.

Tendințe, provocări și oportunități în industria construcțiilor

În ceea ce privește tendințele din industria construcțiilor, Laurențiu Idita subliniază creșterea utilizării tehnologiei digitale și a Building Information Modeling (BIM) pentru a îmbunătăți eficiența proiectelor. De asemenea, se observă o creștere a preocupărilor legate de durabilitate și eficiență energetică, utilizarea construcțiilor modulare și prefabricate, dar și de impactul asupra mediului, prin reducerea amprentei de carbon și reducerea costurilor și timpului de execuție  prin implementarea de noi tehnologii inovatoare, cu o productivitate mai mare și costuri mai reduse.

Managerul remarcă, de asemenea, provocările cu care se confruntă industria construcțiilor, precum criza forței de muncă după eliminarea facilităților din construcții, îmbătrânirea forței de muncă și impactul pandemiei COVID-19 și al războiului din Ucraina. În plus, costurile materialelor de construcție, cum ar fi oțelul și betonul, au fluctuat considerabil, accentuate de războiul din Ucraina. „Creșterea costurilor a reprezentat o provocare pentru companiile din domeniul construcțiilor. Eliminarea facilităților fiscale, inflația, creșterea prețului la materia primă și combustibil au condus la încetinirea lanțului de aprovizionare. În plus, războiul din Ucraina a avut un impact semnificativ asupra industriei construcțiilor din regiune. Ucraina era un jucător important în producerea și comercializarea fierului beton necesar în construcții”, declară Laurențiu.

Cu toate acestea, Laurențiu Idita identifică și oportunitățile care pot aduce beneficii semnificative industriei construcțiilor. Realizarea unei analize de risc reprezintă o componentă crucială în identificarea potențialelor vulnerabilități ale unei companii și dezvoltarea planurilor de acțiune adecvate în cazul în care aceste amenințări se concretizează. Procesul începe prin identificarea și evaluarea riguroasă a tuturor riscurilor posibile, cu accent pe probabilitatea apariției și severitatea impactului. După prioritizare, se dezvoltă planuri de acțiune specifice pentru a reduce probabilitatea apariției riscurilor și a minimiza eventualele daune. Testarea, antrenamentul și monitorizarea constantă asigură eficacitatea acestor planuri. În plus, pentru a face față schimbărilor, Laurențiu recomandă diversificarea aprovizionării, portofoliului de produse și servicii, îmbunătățirea colaborării cu partenerii de afaceri și adaptarea strategică la evoluțiile din mediul de afaceri. Flexibilitatea managerială este esențială pentru luarea de decizii rapide și eficiente în situații critice.

Importanța culturii organizaționale

Pentru a stabili o cultură organizațională stabilă, este imperativă fundamentarea pe valori și conturarea unei misiuni clare, care să fie comunicată și pusă în aplicare pe toate nivelele companiei. O comunicare transparentă și eficientă între manageri și angajați constituie un pilon esențial în dezvoltarea unei astfel de culturi și în crearea unui mediu de lucru armonios. Încrederea și respectul reciproc, atât între manageri și angajați, cât și între colegi, trebuie să fie încurajate și cultivate. Inovația și creativitatea trebuie să fie promovate pentru a menține relevanța organizației pe piață. De asemenea, angajații ar trebui să se simtă responsabili și implicați în procesele de afaceri, iar deciziile și strategiile companiei ar trebui să fie transparente și bine comunicate. Recunoașterea și aprecierea eforturilor și realizărilor angajaților sunt vitale pentru crearea unei atmosfere de lucru pozitive și stimulante.

Secretul succesului în industria construcțiilor

Laurențiu Idita oferă un sfat important pentru cei care își doresc o carieră de succes în industria construcțiilor: dezvoltarea abilităților de comunicare, investirea în relații și adaptabilitatea la schimbările constante din acest domeniu. „Viitorii manageri de proiect ar trebui să își dezvolte abilitățile de leadership și de gestionare a oamenilor și a resurselor. În primul rând, este important să înțelegeți că un manager de proiect nu este doar responsabil de rezultatele finale ale proiectului, ci și de succesul echipei sale. Trebuie să aveți abilități puternice de comunicare și să fiți capabili să comunicați clar și concis cu membrii echipei și cu ceilalți stakeholderi implicați în proiect. În plus, trebuie să fiți capabili să gestionați eficient resursele disponibile, inclusiv timpul, bugetul și materialele necesare, pentru a livra proiectul la timp și la buget”, conchide Laurențiu.