Lanţul ANA Pan ar putea deschide primele sale cofetării din afara Capitalei

Lanţul de cofetării ANA Pan, dezvoltat de familia Copos la începutul anilor ’90, are în plan să deschidă trei magazine noi în acest an, unul pe Splaiul Independenţei în Capitală, un altul într-un centru comercial, iar al treilea într-un oraş din centrul sau vestul ţării.

„Într-o lună vom deschide magazinul de pe Splaiul Independenţei, un spaţiu stradal, de 80 de metri pătraţi, avem deja contractul semnat. Suntem în discuţii şi cu un centru comercial din Bucureşti pentru deschiderea unui magazin. Până la final de an vrem să avem un magazin şi în afara Bucureştiului, facem un studiu de piaţă, ne uităm la Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara“, a spus Cătălin Metehău, directorul general al ANA Pan, citat de Ziarul Financiar.

Lanţul operează în pre­zent 20 de magazine, din care şase sunt în supermarketurile Mega Image din Capitală. ANA Pan a înregistrat vânzări în creştere cu 25% anul trecut, la 22 de milioane de lei şi s-a apropiat astfel de cel mai bun an din istoria companiei, 2008, când afacerile treceau de 24 milioane de lei.