Lăcrămioara Diaconu-Pințea a fost numită în funcția de Country Manager a OX2 România, companie suedeză care dezvoltă energie regenerabilă. OX2 a intrat pe piața din România în 2021, prin achiziționarea unui proiect eolian onshore de 300 MW. De atunci, compania a pus bazele unei echipe locale care se ocupă de dezvoltare, construcție și tranzacționare și a crescut portofoliul la 500 MW în proiecte eoliene onshore.
OX2 anunță că a numit-o pe Lăcrămioara Diaconu-Pințea în funcția de Country Manager, cu misiunea de a continua extinderea portofoliului în domeniul tehnologiilor – eoliană, solară, stocare de energie și hidrogen.
Lăcrămioara Diaconu-Pințea are o experiență vastă în sectorul energetic din România, dobândită în cadrul unor proiecte de anvergură, de transformare și creștere a afacerii, și a deținut mai multe funcții executive în acest domeniu. Din poziția de membru al Directoratului, deținută în ultimii trei ani, a condus procesul de transformare a Complexului Energetic Oltenia – unul dintre cei mai mari jucători din domeniul energiei din România. Lăcrămioara Diaconu-Pințea îi va succeda lui Alexandru Nicoare, care a asigurat interimatul funcției de Country Manager.
„Sunt foarte entuziasmat să o am alături pe Lăcrămioara Diaconu-Pințea. Înțelegerea profundă a domeniului, experiența pe care o are în industria energetică și abilitățile solide de conducere reprezintă o combinație valoroasă. Cu această ocazie, aș dori de asemenea să-i mulțumesc lui Alexandru Nicoare pentru angajamentul și sprijinul acordat echipei locale. Compania OX2 este bine poziționată pentru a crea valoare pe termen lung în România, o piață cu fundamente de bază solide pentru energiile regenerabile”, spune Paul Stormoen, CEO OX2 AB. „Sunt foarte încântată să fac parte din OX2, o companie cu o dinamică impresionantă care combină cu succes un spectru tehnologic larg, operând pe întregul lanț valoric, de la dezvoltarea de proiecte până la construcția, livrarea și managementul soluțiilor energetice. Mă alătur unei echipe competente și aștept cu nerăbdare să contribui la creșterea OX2 în România”, a declarat Lăcrămioara Diaconu-Pințea, noul Country Manager OX2 România.
Lăcrămioara Diaconu-Pințea a absolvit Finanțe la ASE București și programul Executive MBA din cadrul Universității de Economie și Afaceri din Viena.
Aboneaza-te la newsletterul nostru gratuit ! Intri astfel în comunitatea digitală GlobalManager, alaturi de alti peste 700 de manageri si antreprenori, și primești zilnic un rezumat cu cele mai relevante materiale publicate, precum si Rapoartele noastre speciale.
Ne bucuram de interesul dumneavoatra pentru politica noastra de cookie-uri. Protejarea datelor dumneavoastra in timpul utilizarii site-ului nostru web reprezinta pentru noi un aspect extrem de important. De aceea, va prezentam in continuare, in detaliu, modul in care prelucram datele dumneavoastra. La utilizarea și prelucrarea datelor cu caracter personal Oameni si Companii respecta cu strictețe prevederile legale in vigoare privind protecția datelor. Dreptul de utilizare a datelor cu caracter personal și a datelor cu caracter anonim revine societații Oameni si Companii in limitele prevazute de lege, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate descrise in continuare. Pentru detalii privind modalitatea in care va prelucram datele cu caracter personal, cititi mai multe aici . Termenii si conditiile de utilizare a acestui web site pot fi consultate aici .
Cookie-uri strict necesare (esentiale)
Cookie-urile esentiale sunt cookie-uri care asigura buna functionare a web-site-ului si fara de care site-ul nu poate functiona corect.
Aceste cookie-uri trebuie acceptate pentru a naviga pe site-ul globalmanager.ro si toate paginile si subdomeniile aferente.
3rd Party Cookies
Acest site foloseste cookie-uri de la Google Analytics pentru a colecta numarul vizitatorilor pe site dar si pe anumite articole.
Acceptand aceste cookie-uri ne ajutati sa inbunatatim site-ul, cat si informatiile publicate.
Va rugam sa acceptati cookie-urile strict necesare pentru a va putea salva preferintele!