Casa Auto a anunțat la Iași primul serviciu de car sharing din România care va utiliza exclusiv vehicule electrice. Flota de maşini electrice va fi distribuită în întregul oraş. După un pas unic de înregistrare pe www.caby.ro, utilizatorii vor putea închiria maşinile de la unul dintre cele 5 puncte de încărcare şi le vor folosi atât timp cât au nevoie, autonomia  între 120 si 300 de km fiindoptimă pentru utilizarea urbană de zi cu zi.

Pe măsură ce se va extinde, CABY îşi propune să asigure vehicule disponibile mereu, în toate zonele oraşului, astfel încât să fie accesibile oricui, la doar câteva minute de mers pe jos. Clienţii pot beneficia de maşină cât timp doresc, chiar dacă se opresc pentru cumpărături, vizite sau întâlniri, iar odată ce călătoria este încheiată, aceştia pot parca maşina oriunde pe raza oraşului. Localizarea vehiculelor în oraş şi accesul la acestea se fac foarte simplu, prin intermediul aplicaţiei de mobil.

„Ne pasionează maşinile şi ne preocupă modul în care acestea îi ajută pe oameni. Ne dorim ca oamenii să călătorească mai simplu, mai plăcut şi mai eficient în oraşe fără poluare. Pentru aceasta am creat CABY, un concept modern în România, menit să ne facă tuturor călătoriile din oraş mai plăcute şi mai simple”, declară Bogdan Piţigoi, preşedintele Grupului Tester, din care face parte Casa Auto.

CABY dezvoltă propria reţea de staţii de încărcare a maşinilor în parteneriat cu E.ON, care a demarat un program internaţional de mobilitate alternativă ce vizează realizarea unei reţele pan-europene de staţii de încărcare. „Pe lângă faptul că reprezintă un model de business de perspectivă, este şi o iniţiativă ce are o puternică legătură cu eforturile de protejare a mediului înconjurător. De asemenea, prin implicarea în astfel de proiecte dorim să venim cu soluţii inovatoare în întâmpinarea nevoilor clienţilor noştri”, a declarat Dan Morari, director general E.ON Energie România.

Sistemul de tarifare este unul flexibil, care îmbină timpul şi distanţa de deplasare şi scuteşte utilizatorii de costurile deţinerii şi întreţinerii unui vehicul propriu – achiziţie, combustibil, revizii, taxe sau, foarte important, asigurări. O echipă de mentenanţă asigură curăţenia maşinilor şi starea lor tehnică, astfel încât CABY pune mereu la dispoziţia clienţilor maşini curate şi în stare perfectă de funcţionare.

Conceptul CABY va fi utilizat pentru început de angajaţii din companii. Pasul următor implică extinderea flotei, urmând ca, în viitoarea etapă, CABY să fie disponibil publicului larg.