Primul Centru Integrat de Transplant din România şi din Sud-Estul Europei, o investiţie de 90 de milioane de euro, a trecut de prima fază – anteproiectul.

„Consiliul Judeţean Cluj a recepţionat anteproiectul, prima fază din cadrul procesului de proiectare a viitorului Centru Integrat de Transplant Cluj. A fost, astfel, definitivată tema de proiectare, fiind înaintate Consiliului Judeţean rezolvările arhitecturale propuse precum compartimentarea interioară, planurile nivelurilor, cotele generale ale construcţiei”, se arată într-un comunicat transmis de CJ Cluj.

Potrivit anteproiectului, configuraţia spitalului este una integrată şi relaţionată funcţional cu serviciile medicale din zonă, având în vedere amplasarea strategică a acestuia.

„Astfel, cele patru niveluri subterane reprezintă ‘zonele fierbinţi’ ale spitalului, acestea urmând a fi dotate cu cele mai avansate facilităţi de diagnostic şi tratament. Tot aici vor fi amplasate zonele de parcaj şi cele de aprovizionare logistică şi medicală. Parterul este dedicat zonelor publice, ambulatoriului, administraţiei şi unităţilor de cercetare. În ceea ce priveşte cele cinci etaje supraterane, acestea vor fi dedicate secţiilor de internare şi de recuperare. Spitalul va dispune inclusiv de un heliport situat pe terasa imobilului”, se mai arată în comunicat.

Conform sursei citate, primul Centru de transplant multiorgan din România va avea 277 de paturi, din care 88 pentru transplant renal, 72 pentru transplantul de plămân, respectiv câte 36 de paturi pentru transplantul de cord şi cel hepatic. AGERPRES