Kaufland lansează “Ţara mea”, o marcă de alimente româneşti

kaufland_tara_meaKaufland, cel mai mare lanţ de hipermaraketuri din România, va lansa, împreună cu Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe AGROSTAR marca proprie “Ţara mea”, sub care va comercializa legume, fructe,cereale şi carne produse în România.

Proiectul funcţionează ca o cooperativă agricolă integrată care are în copmponenţă peste 200 de fermieri, 3 societăţi comerciale procesatoare de materii prime agricole şi o fermă de porci, arată un anunţ al companiei.”Obiectivul principal al cooperativei este reprezentat de transformarea materiilotr prime obţinute în regim cooperatist în produse finite de calitate,oferite în retail sub brandul ‘Ţara mea’”, se arată în anunţ.

Cei 200 de fermieri care produc pentru “Ţara mea” cultivă o suprafaţă de 60 de hectare cultivate cu legume în câmp, 30 de hectare de pomi fructiferi, 6.000 de hectare cultivate cu cereale, au două mori de făină şi mălai. “Prin acest proiect, unic în România, s-au creat peste 1.000 de locuri de muncă, fiind unicul proiect care a reuşit să integreze producţia, procesarea şi comercializarea prin parteneriatul cu kaufland România. Astfel, prin brandul Ţara mea, Agrostar reuşeşte capitalizarea producătorilor agricoli români şi asocierea acestora într-o cooperativă integrată”, a declarat Ştefan Niculae, preşedintele Agrostar.

Grupul Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.110 de magazine în 7 ţări, in Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croaţia, Bulgaria şi România. În România, compania operează 103 magazine la nivel naţional, ultima inaugurare având loc în luna martie, la Constanţa. În 2013, retailerul a raportat o cifră de afaceri de 7.261 de milioane de lei şi un profit net de 331,1 milioane de lei. AGERPRES